Destine gălățene… actrița Marcela Rusu

Marcela Rusu (21 iunie 1926 – 19 februarie 2002) s-a născut în orașul Galați pe care l-a părăsit pentru a o urma pe sora sa, actrița Nina Rusu, pe drumul afirmării artistice.

Și-a început cariera artistică la Teatrul de Revistă „Gioconda” din București unde a fost balerină. Talentul ei a fost remarcat imediat, iar acest lucru a determinat-o să urmeze studii de specialitate la Conservatorul Regal din București, având profesori de renume precum Aura Buzescu și Ion Manolescu. La examenul de absolvire, Marcela Rusu s-a numărat, alături de Ion Focşa, Margareta Butuc (Magda Barbu) şi Karin Rex, printre absolvenţii care au obţinut cele mai mari medii.

Încă de la începutul carierei artistice istoricul de teatru Ioan Massoff i-a evidențiat prestația în premiera spectacolului „Ziua cea mare” de Maria Banuș, apreciind că „din ansamblul închegat s-a desprins jocul interiorizat, vibrant, capabil să transmită firul tragic, al tinerei Marcela Rusu” care reușea să transmită cu adevărat firul tragic al rolurilor sale.

În anul 1956, actrița a fost remarcată și plan internațional, cu ocazia participării Teatrului Național din București la Festivalul de Artă Dramatică de la Paris, fiind apreciată de ziarele Le Figaro Littéraire și Combat pentru interpretarea din piesa „Ultima oră” de Mihail Sebastian.

În 1958, Marcela Rusu a fost prezentată în revista Scena și Ecranul, iar, în perioada următoare, și-a consolidat experiența scenică fiind distribuită pe mari scene bucureștene, unde a devenit o figură marcantă a teatrului românesc. În scurt timp, a ajuns să colaboreze cu teatre renumite precum Teatrul Național din București, Teatrul de Comedie, Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad și Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” din București.

În primii ani ai carierei, a jucat roluri romantice, în care își evidenția farmecul și sensibilitatea, însă, pe măsură ce cariera sa s-a dezvoltat, a trecut la roluri mai profunde, în care a transmis o gamă largă de emoții și stări existențiale. De-a lungul timpului i-a avut ca parteneri de scenă pe George Calboreanu, Lucia Sturdza Bulandra, Maria Filotti, Emil Botta, Amza Pellea, Radu Beligan, Dem Rădulescu şi mulţi alţi actori români renumiți.

Neuitata Mutter Courage creată de Marcela Rusu, înconjurată de Ivette (Stela Popescu) și Kattrin (Sanda Toma)

Și-a lărgit orizonturile interpretând în spectacole de teatru radiofonic și în filme românești, dar și în coproducții internaționale, demonstrându-și versatilitatea și talentul. A dat viață personajului „văduva Douglas” din pelicula cinematografică „Aventurile lui Tom Sawyer”, ecranizare după romanul scriitorului american Mark Twain. Datorită cadrului natural și pitoresc al Dunării, al portului și al împrejurimilor sale, Galațiul a fost ales să întruchipeze orașul „western” St. Petersburg de pe malul fluviului Mississippi, astfel o serie de filmări au fost realizate în orașul natal al actriței.

Stabilindu-se în cele din urmă la Teatrul Naţional din București, actriţa Marcela Rusu i-a rămas fidelă acestuia peste trei decenii, până la sfârşitul carierei, numele acesteia regăsindu-se, în acelaşi timp, şi în „cartea de onoare” a altor teatre cu care a colaborat în toţi aceşti ani.

Abilitățile sale de a reda sentimente precum speranța, disperarea, curajul, lașitatea, tandrețea și furia au consacrat-o ca una dintre cele mai valoroase actrițe ale teatrului românesc.

Pentru întreaga sa activitate, Marcela Rusu a fost distinsă cu titlul de „Artist emerit” în anul 1962 și a primit premii de onoare, inclusiv pentru interpretarea rolului Alexandrina Dan din „Travesti” de Aurel Baranga la Festivalul Național de Teatru în anul 1969. În anul 2001, pentru întreaga sa activitate, Marcela Rusu a fost distinsă cu titlul de Cetățean de Onoare al municipiului București pentru „prezenţa excepţională în viaţa culturală a oraşului”.

Marcela Rusu rămâne una dintre marile doamne ale scenei românești, un simbol al eleganței și dedicării profesionale.

Numele său va rămâne pentru totdeauna consemnat în istoria teatrului românesc.

(T. Bezman)

 

 

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.