Scriitoare mai puțin cunoscută, Elisabeta M. Z. Ionescu s-a născut și a trăit la Galați, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Deși opera sa cuprinde un număr restrâns de volume, ea a colaborat activ la diverse publicații literare ale epocii, în paginile cărora au apărut fragmente reprezentative din creația sa. Un portret al scriitoarei Elisabeta M. Z. Ionescu a fost realizat de un gălățean de seamă, arhimandritul Iuliu Scriban, cunoscut pentru activitatea sa teologică și literară. În evocarea sa, Iuliu Scriban a surprins trăsăturile esențiale ale autoarei – sensibilitatea profundă, delicatețea sufletească și perseverența artistică – oferind astfel o recunoaștere valoroasă a contribuției ei în peisajul literar al epocii:
„Ea era fiica lui Mihalache Zaharia, moșierul din Covurlui, în casa căruia găzduia Regele Carol I când venea la Galați. Casa este o clădire largă și impunătoare, aflată pe strada Mavramol, și a devenit mai târziu sediul poștei Galațului.
În această casă a crescut și Elisabeta M. Z. Ionescu, și mi-o amintesc bine din acea vreme. Tatăl meu era în legături apropiate cu această familie, mergea des la ei și mă lua și pe mine, copil fiind. Nu-mi puteam da seama atunci ce însemna tânăra scriitoare. Tatăl meu era și el un om de condei, și de aceea stăteau mult de vorbă unul cu altul.
Ani de zile, Elisabeta Ionescu s-a ostenit cu scrisul ei literar. Timpul a trecut și-mi amintesc că, pe vremea studenției mele, își publica volumul «Clipe de durere». Era perioada în care Vlahuță scrisese «Clipe de liniște».
Dar de ce, oare, Elisabeta Ionescu avea «clipe de durere»?
Deși născută în belșug și bogăție, biata fată era totuși profund amărâtă din pricina unui beteșug. Era gheboasă. Așa o vedeai mereu, alături de mama ei, purtându-și cu demnitate această durere.”
Un alt portret al Elisabetei M. Z. Ionescu a fost publicat în revista Foaia Populară, o publicație culturală de largă circulație în acea vreme, la care scriitoarea gălățeană a fost o colaboratoare activă și constantă. Portretul realizat în paginile revistei conturează figura unei autoare talentate, și a unei personalități feminine distincte, care a contribuit cu sensibilitate și profunzime la peisajul cultural al României de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea:
„În mișcar
ea intelectuală feministă din România, ea domnișoara Elisabeta M. Z. Ionescu are un loc important: e una dintre acele puține femei române care, înzestrată cu un talent real și cu o perseverență care îi face onoare, s-a manifestat în câmpul arid al literaturii noastre naționale.
Suflet veșnic întristat, natură de elită, având coardele inimii ca acele ale harpelor eoliene, se zbate la cea mai mică durere, se cutremură la cea mai ușoară atingere, întocmai ca petalele unei «Mimosa pudica», pentru a scoate accente pline de lirismul cel mai înduioșător.
A început să scrie de foarte tânără, și talentul său poetic a făcut-o remarcată de scriitorii noștri de elită, care au încurajat-o cu tot entuziasmul. În Literatorul, Revista, Literară, Ecoul, Viața, și în multe alte reviste literare, poeziile sale, pline de simțire și talent, au fost publicate în fiecare număr.
Locuind în Galați, dar citită în toată țara, domnișoara Elisabeta M. Z. Ionescu, cu toată modestia sa, cu toată lipsa de râvnă pentru a i se face onorurile cuvenite poeților, este totuși de o popularitate notorie, ajunsă aici numai prin meritele sale. Foaia Populară își face o deosebită plăcere în a da portretul colaboratoarei sale asidue, atât de talentată.”
Tot în revista Foaia populară a apărut, sub titlul O scrisoare regală, răspunsul Majestății Sale Regina Elisabeta la gestul poetei gălățene, care i-a trimis volumul de poezii „Din clipele vieții”. Intermediară a fost doamna de onoare a reginei, Olga Mavrogheni:
„Domnișoară,
Primind noua D-voastră lucrare, «Din Clipele Vieței» am onoarea a vă înștiința că le-am înmânat M. S. Reginei, și sunt însărcinată a vă aduce viile mulțumiri ale Majestății sale, pentru frumosul volum de poesii, care a interesat foarte mult pe M. S. Regina.
Primiți, domnișoară, asigurarea considerațiunei mele.
Olga Mavrojeny”
Întreaga operă literară a autoarei e constituită din două volume de poezii (Impresiuni: 1883-1894 și Din clipele vieții) și un volum de proză (Clipe de durere: Proză: 1895-1899). Aceste trei volume, aflate în colecțiile Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” din Galați, oferă o imagine completă a Elisabetei M. Z. Ionescu. Însăși poeta a transpus în versuri frământările sufletești dezvăluind astfel motivul pentru care a devenit poetă:
„Menit e omului în viață
Să guste zile de dulceață;
Dar i-e menit, fără să vrea,
Să guste din durerea grea.
Și când și rău și bine trece
Rămâne-n piept o umbră rece […]
Iar ale mele amintiri
Le-am pus în cânturi cu simțiri.
De ce le-aș fi ținut secret?…
Le-am spus, și iată-mă poet.”
Versurile sale au fost transpuse și pe muzică, dovadă stând partitura romanței compuse de G.S. Manto, tipărită la Galați în anul 1889.
(T. Bezman)