În vara anului 1937, la Galați, avea loc un eveniment important pentru breasla frizerilor, un congres care aduna reprezentanți din întreaga țară, cu scopul de a dezbate numeroasele probleme ce afectau activitatea acestora.
Acest eveniment a fost reflectat pe larg nu numai în presa locală, ci și în cotidiane naționale, precum Universul, care a alocat un spațiu generos lucrărilor Congresului Sindicatul Patronilor și Frizerilor Coafori din România, asociație profesională care a adunat la Galați peste 50 de reprezentanți din întreaga țară.
Participanți la Congresul din Galați (fotografie realizată la Foto Splendid Galați)
Președintele sindicatului, în anul 1937, era Dumitru Ionescu-Galați, cel care de altfel a și deschis lucrările congresului, din biroul de conducere, ales cu acest prilej, făcând parte și un alt frizer gălățean, Jean Dobrescu.
Printre problemele discutate s-au numărat efectele Legii repausului duminical asupra branșei, lege care stabilea că, alături de alți meseriași, frizerii nu își mai puteau desfășura activitatea duminicile și în zilele de sărbătoare.
Puși în aceeași categorie cu alți meseriași, patronii frizeriilor erau astfel obligați să nu își deschidă magazinele duminica, pentru că aceasta era ziua, stabilită prin lege, în care lucrătorii se puteau bucura de o zi liberă. Astfel că, în cadrul lucrărilor congresului gălățean, participanții au solicitat ca măcar duminica dimineața, până în ora 13, să fie lucrătoare, având în vedere că această zi liberă aducea pentru frizeri o importantă parte a clientelei.
Problema repausului nu era nouă în rândul frizerilor, pentru că și în anul 1925, de exemplu, breasla se întrunea, tot la Galați, pentru a hotărî înaintarea către ministerul de resort a un memoriu în acest sens, prin care solicitau corectarea greșelii apărută în noua lege a repausului duminical, în care frizerii nu mai apăreau în capitolul de excepții:
Faptul că suntem obligați să închidem saloanele noastre de frizerie Duminica constituie pentru noi cea mai mare lovitură dacă nu chiar distrugerea noastră. Orașul Galați fiind unul dintre porturile cele mai importante și un oraș industrial, în care numărul muncitorilor și al industriașilor este foarte mare, urmează ca noi să nu putem satisface cerințele clienților […] Observăm că prin aplicarea acestei legi, dintre toate categoriile de meseriași numai nouă ni se impune acest orar de vară și suntem considerați alăturea de comercianți, când știut este că facem parte din clasa meseriașilor.
Dar să aflăm și părerea celor care erau obișnuiți să treacă pragul frizeriilor în zilele de odihnă:
Ne-am deprins să ne refrișăm obrazul în dimineața sărbătorilor. Socotim prea lung spațiul între Sâmbătă și Duminică după amiaza pentru necesitățile eleganței noastre. […] Până la urmă frizerii se vor supăra și vor putea declara o imensă grevă. Și parcă ne vedem cu niște bărbi enorme și cu plete dezordonate, rătăcind disperați pe străzi, în căutarea unui frizer!
Întorcându-ne la congresul din 1937, o altă problemă semnalată de membri a fost cea a frizerilor „clandestini” sau „ambulanți”, cei care nu făceau parte oficial din această branșă, dar făceau concurență neloială, oferind servicii neprofesionale, la prețuri mai mici și împuținând rândurile clienților care le călcau pragul.
Dar una dintre cele mai mari amenințări la adresa breslei, semnalată și dezbătută la congres, era cea adusă de noile invenții apărute pe piața românească: lamele și aparatele de ras, rezolvarea propusă de reprezentantul frizerilor din Sibiu fiind aceea de instituire a un monopol asupra lamelor de ras, care „făceau concurență frizerilor”.
Amenințarea era luată în serios de breaslă, care începea să își piardă o parte a clientelei, care prefera să achiziționeze aceste „invenții” pentru a elimina necesitatea vizitelor frecvente la frizer, pentru un simplu bărbierit. Astfel că frizerii din întreaga țară au început o ofensivă contra acestor noi „dușmani”, care începeau să le diminueze, puțin câte puțin, veniturile obținute în urma practicării uneia dintre cele mai vechi servicii ale frizeriilor: bărbieritul.
Așa că dacă vă întrebați când a început marea schimbare în branșă, iar bărbieritul acasă a început să devină normalitate pentru o anumită categorie, sfârșitul anilor 30 este un reper important.
Disperarea frizerilor era așa de mare, încât aceștia au propus la Galați o idee preluată apoi de congres și înaintată și la nivel central, la București, o soluție radicală, aceea de monopolizare de către Stat a „lamelor și mașinilor de bărbierit și perceperea unor taxe de 20 și 100 lei respectiv, pentru lamele și aparatele de ras”. Se propunea, de asemenea, ca taxele de 20 lei pe fiecare lamă de ras și de 100 de lei pentru fiecare mașină de ras, să fie vărsate într-un fond pentru înzestrarea armatei, pentru a da mai mare putere propunerii.
Vârsta de pensionare a celor care făceau parte din branșă era în perioada interbelică în centrul discuțiilor, dovadă stând solicitarea înaintată de frizerii și coaforii bucureșteni în cadrul Congresului din 1937 de la Galați, de schimbare a vârstei de pensionare a membrilor acestei categorii profesionale de la 65 la 55 de ani.
În ce privește igiena, aplicarea unui timbru pentru tuberculoză, în valoare de 6 lei, care trebuia plătită săptămânal de frizerii, prevedere ce se afla în faza de reglementare, a fost declarată anticonstituțională de participanții congresului, fiind propusă o delegație care să facă demersurile necesare pentru stoparea acestei legi la ministerul muncii.
Nu în ultimul rând, un reprezentant din capitală a propus, în cadrul congresului, formarea unui partid politic al frizerilor!
Presa centrală titra ulterior:
Congresul de la Galați a obținut un mare succes, a fost cel mai puternic, stimulat de înfrățirea și solida unire între meseriași din toate breslele și în special pentru breasla frizerilor coafori din întreaga țară, care au participat la acest congres și și-au exprimat cu toții dorința vie de o unire generală a tuturor frizerilor și coaforilor din întreaga țară sub un singur steag într-o mare organizație „Uniunea frizerilor și coaforilor din România” cu sediul central la București.
La întrunirea de la București a fost pusă în discuție și situația nefericită a bătrânilor meșteșugari, cauzată de închiderea, de mai bine de 9 ani de zile, a Azilului de bătrâni din Galați, problemă pusă și pe ordinea de zi a congresului de la Galați, fiind luată hotărârea de a se semnala această situație la ministerul muncii și la Casa centrală de asigurări sociale, în vederea luării măsurilor necesare pentru redeschiderea azilului.
Pentru o imagine de ansamblu asupra activității desfășurate în frizeriile din țară în perioada interbelică, să enumerăm principalele servicii oferite clienților:
- tunsori pentru dame și bărbați (prețul era de 40 lei în București, în saloanele de top și 25-30 lei la periferie, iar în provincie doar de 7 lei);
- fricțiuni (masaj capilar) (prețul era de 80 lei în saloanele elegante ale capitalei);
- bărbierit (prețul era de 15 lei în centrul capitalei și 10 lei la periferie, în timp ce în provincie acesta scădea la 3-5 lei, în funcție de zonă).
În plus, în provincie, în special în suburbiile orașelor, frizerul căpăta și importantul rol de felcer: „trăgea” măsele, punea ventuze „simple” și „cu sânge”, tămăduia furunculi, tăia bătături, înlocuind adesea medicul, care fie nu se deplasa în suburbiile orașelor, fie avea servicii prea costisitoare pentru populația nevoiașă.
Întorcându-ne la lucrările congresului frizerilor din 1937, de la Galați, încheiem cu una dintre concluziile enumerate în presa centrală, referitoare la rolul important pe care această dezbatere a avut-o:
La Galați s-au adunat peste o sută de meseriași ai briciului care, în loc să se tămâieze reciproc și să se bucure în comun de niște fericiri necunoscute, cum se face de obicei în aceste ocazii, s-au apucat să se sfătuiască serios și să pună la cale un viitor mai puțin nefericit acestei bresle frizerești, care s-a plâns pănă acum, dar n-a REVENDICAT”.
(Camelia Toporaș)
Articolul a fost ilustrat cu reclame ale saloanelor de frizerie și coafură din Galați din perioada interbelică.
Surse: Argus, an. 5, nr. 1091, iun. 1925, p. 1; Universul, an. 54, nr. 208, 31 iul. 1937; Ilustrațiunea Română, 1936; Tempo Bukarest, 3 aug. 1937; Viitorul, an. 29, nr. 8865, iul. 1937.