Radioclubul regional Galați, cu filiale în Brăila, Focșani și Tecuci a început să funcționeze în anul 1958, iar în anul 1961 era subiectul unui articol pe larg în revista „Pentru apărarea patriei” : „O seară printre radioamatorii gălățeni”.
Apărut sub auspiciile AVSAP (Asociația Voluntară pentru Sprijinirea Apărării Patriei), organizație apărută în perioada regimului comunist, activă în anii ’50-’60, radioclubul regional din Galați era dotat cu o stație colectivă de radiorecepție și o secție de construcție radio. Se învăța alfabetul Morse, radiotehnică, regulamentul și alte cunoștințe indispensabile pentru desfășurarea activității, iar în urma unui examen se obținea atestatul/autorizația de radioamator.
O pasiune care astăzi poate părea obsoletă, dar care atunci reprezenta pentru mulți tineri și adulți o șansă de a călători virtual în alte părți ale lumii și de apurta o conversație în codul Morse cu radioamatori din alte părți ale lumii:
„Apel general, apel general! Aici stația Y04 KBJ! […] Cu căștile la urechi, ei învârtesc tot felul de butoane și comutatoare, încercând să prindă vreo stație cât mai îndepărtată, un DX, cum îi spun ei. […] de exemplu, pentru a „discuta cu un amator dintr-o insulă din Indonezia. YO4CS își întreabă corespondentul cum este vremea pe acolo…”, convorbire care se ținea în codul Morse.
Unul dintre veteranii radioamatori ce frecventa clubul era în acei ani inginerul George Grigorescu, iar șeful radioclubului, Mihai Dobrescu sau YO4CS, după numele indicativului, se putea lăuda cu o mulțime de QSL-uri (cărți poștale de confirmare) și cu diplome obținute la competițiile de profil.
QSL-urile reprezentau confirmarea activității radioamatorilor, sub forma unor așa zise cărți poștale, care pe lângă partea ilustrativă conțineau numele emițătorului, indicativul stației, date tehnice caracteristice aparaturii folosite precum și alte notații cu caracter personal.
O seară la radioclub reprezenta un prilej de socializare și de explorare, chiar dacă unii dintre ei aveau deja propriile stații. Printre membrii clubului, nume descoperite în articolele dedicate mișcării de radioamatori din Galați se numărau: ing. Macoveanu, Sichitiu Mircea (radiotelegrafist la Navrom), Cioriciu Aneta, elevii Totolici Ștefan și Iosif Andi, ing. Cicerone Iatan de la Grupul Școlar C.S.G. etc.
O activitate preferată a clubului era și așa zisa vânătoare de vulpi, un concurs de ultrascurte în care rolul vulpii era jucat de un radioamator care, postat undeva într-un ascunziș (o locație preferată fiind munții Vrancei) emitea semnale radio: „Aici vulpea”. Concurenții aveau sarcina de a găsi bârlogul vulpii, orientându-se în teren și depășind diferite obstacole.
Anul 1961 a reprezentat pentru pasionații gălățeni un an de vârf al activității, în regiunea Galați numărul stațiilor evoluând de la 20 de stații (în anul 1958) la cca 100, 33 de participanți ai cercului de radiotelegrafie absolvind cursurile și obținând certificatul de radioamator, printre care se numărau și primele radioamatoare din regiune. Sala de cursuri cu zeci de manipulatoare, planșe și generatoare de ton, precum și un aparat de proiecție erau puse la dispoziția participanților, iar constructorii radio, sub îndrumarea electricianului Pager Desideriu și a inginerului Alexandru Manoliu se bucurau de rezultate deosebite.
Planuri de viitor la acel moment: înființarea unei stații colective de recepție la Casa Pionierilor, o expoziție despre dezvoltarea radioamatorismului, o fotovitrină amenajată în centru orașului, construirea de noi emițătoare-receptoare.
Clubul și-a desfășurat activitatea inițial pe strada Republicii (Domnească), iar din 1973 pe strada Gării.
(Camelia Toporaș)