Știți ce gălățean și-a adus contribuția la înființarea industrie de filme în România?
Numele său este Leonida Theodosiade. S-a născut la Galați, în 1870, dar a părăsit de tânăr țara, îndreptându-se spre Rusia, unde și-a început activitatea profesională ca funcționar la „Banque Privé de Commerce de St. Petersbourg”, ajungând până la funcţia de director economic în orașul Rostov-pe-Don, unul dintre cele mai industrializate orașe din sudul Rusiei.
În acest oraș, Leonida Theodosiade a deschis, în anul 1903, un cinematograf, pentru ca în câțiva ani să se specializeze în industria de film, devenind în anul 1909 director comercial general al cunoscutei case de producţie de filme A. Khanjonkoff & Co și apoi membru în consiliul de administraţie al acesteia. Aleksandr Alekseevich Khanzhonkov (A. Khanjonkoff) este un pionier al cinematografiei ruse, remarcându-se și în calitate de producător, regizor, scenarist, cunoscut pentru producția filmului de lung metraj „Apărarea Sevastopolului”, primul film rusesc de lung metraj.
În 1915 Theodosiade deschide el însuși un laborator cinematografic, după naţionalizare devenind, în 1919, şef al laboratorului. Își continuă cariera profesională în acest domeniu, în 1920 ocupând funcția de director al Expoziţiei cinematografice industriale, apoi cea de director comercial al Cinematografiei Statului în Uniunea Sovietică (Goskino).
Cu o astfel de carieră în spate, Theodosiade se întoarce în România, nu înainte de a întreprinde o serie de călătorii de studii la Berlin și la Paris, unde vizitează studiourile și intră în legătură cu specialiști în domeniu. Își folosește experiența acumulată în țară, devenind în 1926 director tehnic al studioului şi laboratorului cinematografic înfiinţat de Joseph N. Ermolieff în România, unul dintre renumiții producător ruși de film.
Alături de Marchitz Jr. înființează în România casa de filme sub titulatura Theomar-Film.
Referințe: Cinema, an. 3, nr. 47, 1 dec. 1926; Cinema, an. 4, nr. 64, 16 aug. 1927.