Ediția a XXII-a a Jocurilor Olimpice, desfășurată la Moscova, a înregistrat un număr redus de țări participante, S.U.A. și alte 64 de țări occidentale hotărând boicotarea jocurilor din cauza invadării Afganistanului de către Uniunea Sovietică. România s-a prezentat cu 239 de sportivi, bilanțul înregistrat fiind de 25 de medalii, dintre care 6 de aur, 6 de argint și 13 de bronz. România s-a clasat pe locul 6 din cele 81 de națiuni participante. Și numărul participanților gălățeni a fost unul mare, nu mai puțin de 9 sportivi fiind prezenți în lotul olimpic:
- Ion BÎRLĂDEANU – campion olimpic la kaiac-canoe;
- Lucian VASILACHE și Maricel VOINEA – sportivi care au obținut medalia de bronz cu echipa de handbal a României;
- Georgică DONICI – pugilist care a ocupat locul V la această ediție;
- Aurel NEAGU – a ocupat locul V la probe de lupte libere;
- Valeria AVRAM CĂTESCU – locul IV alături de echipa probei de 4+ la canotaj;
- Ileana DOBROVSCHI BERDILĂ și Corina GEORGESCU – locul VIII alături de echipa de volei a României;
- Fița LOVIN – a înregistrat prima participare la Jocurile Olimpice.

Ion BÎRLĂDEANU
Ion BÎRLĂDEANU (n. 1 aug. 1958, com. Cosmești, jud. Galați) a activat la Clubul Sportiv Şcolar Galaţi, apoi la Clubul Sportiv Steaua Bucureşti (1976). A înregistrat numeroase performanțe de-a lungul carierei sportive, dintre care menționăm: medalia de argint la proba K2 500 m şi la proba K4 1.000 m la Campionatul Mondial de la Belgrad, Iugoslavia (1978), medalia de aur la proba K2 10.000 m şi medalia de argint la proba K1 1000 m la Campionatul Mondial de la Duisburg (1979), medalia de bronz în proba de kaiac K1 1000 m la Jocurile Olimpice de la Moscova (1980), medalia de argint la proba K1 1000 m şi medalia de bronz la proba K2 10.000 m la Campionatul Mondial de la Nottingham (1981). Antrenor pentru disciplina kaiac-canoe la Clubul Sportiv Steaua din 1986, antrenor al lotului naţional de tineret (1986-1990), antrenor al lotului olimpic de kaiac-canoe băieţi (1991-2001) și al lotului olimpic de kaiac-canoe fete (din 2005), Ion Bîrlădeanu a devenit în anul 2005 preşedinte al Federaţiei Române de Kaiac-Canoe. În anul 2006, antrenorului Ion Bîrlădeanu i-a fost decernat Premiul Naţional pentru Sport.

Lucian VASILACHE
Lucian VASILACHE (n. 4 dec. 1954, com. Podu Turcului, jud. Bacău) este absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică din Bacău. Clubul Sportiv Școlar din Tecuci se mândrește cu sportivul român, care a activat aici sub îndrumarea antrenorului Vasile Daraban. Jucătorul de handbal a evoluat la Clubul Ştiinţa Bacău. A participat, alături de echipa României, la Jocurile Olimpice din 1980, de la Moscova, câştigând medalia de bronz. A câștigat împreună cu echipa României și locul II la Supercupa Mondială, Dortmund, R.F.G. (1979), respectiv locul I la Campionatul Balcanic de seniori, Ankara, Turcia (1983). S-a dedicat apoi carierei didactice, predând la Şcoala Sportivă din Timişoara. În onoarea sa, o sală de sport din Tecuci îi poartă numele.

Maricel VOINEA
Maricel VOINEA (n. 17 mart. 1959, Galați) este absolvent al Facultăţii de Mine din Baia Mare. A debutat în handbal la Şcoala Sportivă din Bacău, jucând la Clubul Ştiinţa Bacău și la HC Minaur din Baia Mare (1977). Este cunoscut pentru aruncarea spectaculoasă şi eficientă pe care a inventat-o, cunoscută ca „efectul Voinea”, tehnică de handbal cu care a uimit lumea în anii ‘80, reușind să marcheze goluri din unghiuri considerate imposibile Are în palmares două medalii de bronz la Jocurile Olimpice din 1980 și 1984, două titluri de campion mondial universitar la Paris (1982) şi la Frankfurt pe Main (1985), precum și Super Cupa Campionilor Mondiali şi Olimpici şi Cupa Federației Internaționale de Handbal (IHF) în anul 1983. În anul 1984 i s-a acordat titlul de Maestru Emerit al Sportului, iar în 2000 Medalia naţională „Serviciul Credincios” clasa a III-a. Ulterior a jucat pentru clubul spaniol Avidesa Valencia (1989-1992) și cluburile germane SG Leutershausen (1992-1994) și HSG Nordhorr (1994-1998). După încheierea carierei competiționale, a devenit antrenor în Germania, unde s-a stabilit din 1992.

Georgică DONICI
Georgică DONICI (n. 27 apr. 1957, Galați) a început boxul la 15 ani, activând la cluburile gălățene Box Club (1972-1974), și C.S.M. Dunărea, apoi la „Steaua” București. Din anul 1980 a fost legitimat la Box Club „Constructorul” Galați, retrăgându-se din activitatea competițională în 1986. Și-a început cariera meritorie cu titlul de campion naţional la juniori (1973), apoi vicecampion la seniori (1974), campion la categoria semigrea (1978, 1979, 1980, 1981, 1982, 1983, 1984, 1985), medalia de bronz la Campionatul European de la Köln (Germania, 1979), medalia de argint la Campionatele Continentale de la Tampere (Finlanda, 1981) și campion balcanic (1980, 1982). La Jocurile Olimpice de la Moscova a ocupat locul 5. A participat și la Campionatele Mondiale de la München (1982) și la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, unde a ocupat tot locul 5 (1984). Posesor al Centurii de Aur de două ori, Georgică Donici este Maestru Emerit al Sportului, titlu primit din partea Federaţiei Române de specialitate (1979) și a primit în anul 2014 Premiul Municipiului Galați.

Aurel NEAGU
Aurel NEAGU (n. 8 iul. 1954, com. Văcăreni, jud. Tulcea) a fost descoperit de antrenorul Ștefan Babin din Galați și legitimat iniţial la C.S. Dunărea Galaţi. A trecut apoi la C.S. Nicolina Iaşi, unde, după retragerea din activitatea competițională, a devenit antrenor. În palmaresul său figurează șase titluri de campion naţional la categoria 57 kg (1978, 1981, 1983, 1984, 1986, 1987) și o clasare pe locul V la Jocurile Olimpice din 1980. Alte performanțe sportive: locul IV la Campionatele Mondiale din 1978 (Mexico); locul V la Campionatele Mondiale din 1979 (San Diego) și la cele din 1982 (Edmonton). La Campionatele Europene din 1978 (Sofia), 1979 (București) și 1981 (Lodz) a fost medaliat cu argint, iar la cele din 1980 (Prievidza) a fost medaliat cu bronz. Maestru Emerit al Sportului din 1980, Aurel Neagu a fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a (1982) și cu Medalia Meritul Sportiv clasa I (2004).

Valeria AVRAM CĂTESCU
Valeria AVRAM CĂTESCU (n. 17 sept. 1953, com. Berești-Meria, jud. Galați) a început să practice canotajul la Clubul Metalul (1972), apoi din 1975, la Clubul Steaua. Componentă a lotului olimpic de canotaj, a participat la Jocurile Olimpice de la Moscova, din 1980, la proba de canotaj 4+ rame situându-se pe locul IV. Alte performanțe: locul III la disciplina canotaj-8 rame la Campionatul Mondial din 1975 de la Nottingham (Marea Britanie), medalia de bronz la rame 4+ la Campionatul de la Bled (Iugoslavia) din 1979. A activat ca antrenoare de canotaj la Siretul Paşcani (1987-1990), iar din 1992 la C.S.M. Iaşi. În 1997 a fost numită antrenoare coordonatoare la Centrul de Pregătire Olimpică pentru Canotaj, organizat la Iaşi, obținând cu sportivii pe care i-a pregătit 9 titluri de campion naţional. Maestră a Sportului din 1975 și Antrenoare Emerită din 1997, a fost distinsă cu Medalia „Meritul Sportiv” clasa I, iar în 1998 i-a fost decernat Trofeul Naţional pentru Sport pentru contribuţia adusă în calitate de antrenor la rezultatele obţinute de sportivii juniori în competiţiile internaţionale. După anul 2003, activează ca antrenoare de canotaj în Italia.

Ileana BERDILĂ
Ileana BERDILĂ (n. 19 nov. 1959, Satu Mare) este absolventă a Facultății de Metalurgie (1983) și a Facultății de Educaţie Fizică şi Sport (1995) din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galaţi. A jucat volei la Penicilina Iaşi (1979), transferându-se apoi la C.S.U. Galaţi, unde a jucat până în 1993. A participat la Olimpiada de la Moscova din 1980 și la numeroase competiţii europene. Din anul 1995 este profesoară de sport, cu specializarea volei, la Clubul Sportiv Galaţi, director adjunct din anul 2005.
Crina GEORGESCU (n. 19 ian. 1960, Galați) a fost afiliată la echipa de volei a C.S.U. Galați, participând la Jocurile Olimpice de la Moscova (1980).

Fița LOVIN
Fița LOVIN (n. 14 ian. 1951, sat Traian, com. Braniștea, jud. Galați) este absolventă a Institutului Pedagogic din Galaţi – Facultatea de Educaţie Fizică (1974). Legitimată din 1967 în Galați la Asociaţia Sportivă „Speranţa” (1967-1971), la Institutul Pedagogic Galați și la C.S.U. Galaţi (1973-1985), a fost semifinalistă la Jocurile Olimpice de la Moscova (1980). De zece ori campioană balcanică cu echipa la cros, de trei ori campioană balcanică la individual-cros, de cinci ori campioană balcanică la probele de pistă, nominalizată de patru ori în lotul României pentru Jocurile Olimpice (1972, 1976, 1980, 1984), a participat la două ediţii: 1980 – Moscova şi 1984 – Los Angeles. Mai multe despre performanțele sale aflați în episodul următor, dedicat Olimpiadei din 1984.
(Toporaș C.)
Surse: Enciclopedia educației fizice și sportului, Târgu Jiu, Măiastra, 2015; Gheorghe Bălașa, Campioni olimpici, campioni mondiali, campioni europeni, București, Stadion, 1974; Horia Alexandrescu, Centenarul olimpismului românesc, București, Editura „Vivaldi” 2014.