Ce să mai citim… o altfel de biografie a vieții lui John Lennon!

Volumul scris de Lesley-Ann Jones nu se vrea a fi o analiză convențională, ci mai degrabă „o hoinăreală personală prin viețile, iubirile și morțile lui John”. Pornind de la seara zilei de 8 decembrie 1980, când artistul rock a fost asasinat, autoarea începe o călătorie în trecut, prin traseul lui existențial.

Femeile au ocupat un loc important în dezvoltarea lui emoțională: mama, Julie, prin firea extrovertită; mătușa Mimi, cea care s-a ocupat de educația lui înainte și după moartea mamei; Cynthia Powell, prima soție cu care avut un băiat, Julian; May Pang, cu care a avut o relație de câteva luni (perioadă la care el se referea ulterior ca la „Lost Weekend“); Alma Cogan, o cântăreață populară intrată într-un con de umbră, pe care John o considera reîncarnarea mamei sale, moartea acesteia determinând apropierea de Yoko Ono, cea de-a doua lui soție și salvarea lui într-o vreme în care avea mare nevoie de asta:

Conexiunea lor a fost imediată, conceptul hipiot de dragoste”.

A cunoscut-o la două săptămâni după moartea Almei și s-au căsătorit la șase săptămâni și jumătate după divorțul lui Yoko, în Gibraltar. Keith Altham afirma că „cel mai surprinzător lucru pe care am ajuns să îl știu despre John a fost că mereu căuta iubirea cu disperare”, chiar și când a fost căsătorit.

Muzica, marea lui creație, a fost o oază de evadare reală, locul în care-și putea striga toate durerile, în care își găsea vindecarea traumelor suferite în copilărie. Se spunea despre el că „a fost extraordinar de distrus și de tulburat de copilăria sa și prea sensibil și că mereu alerga după mori de vânt”. Lesley-Ann Jones trece în revistă anii glorioși ai Beatles-ilor, dar și începutul ca formație, felul în care au excelat încălcând reguli de structură a pieselor, de compoziție, versuri și de prezentare personală.

Viața e scurtă, arta e lungă – John Lennon continuă să trăiască prin munca lui artistică. Așa cum afirma George Harrison:

A fost rupt din corp, dar el e încă acolo. E Ok, doar a plecat mai departe. Suntem doar în trecere pe aici. Asta nu are nicio legătură cu ce suntem de fapt. Ăsta e doar un material în care trebuie să ne mișcăm din loc în loc o vreme. Apoi ne ducem la alte treburi”.

Volumul poate fi împrumutat de la sediul bibliotecii, se găsește atât la împrumut adulți (cota 78/L 45J) , cât și la sala de lectură (cota II 124.478), dar și la Filialele 1 și 2 ale bibliotecii.

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.