De ziua lor… : 9 februarie – Ziua Mondială a Stomatologului

  Sărbătoarea profesională a dentiştilor şi medicilor stomatologi este celebrată în întreaga lume în ziua comemorării Sfintei Apollonia, patroana celor suferinzi de durere de dinți și alte boli stomatologice.

Apollonia, fiica unui mare dregător din Alexandria, credincioasă lui Hristos, a fost una dintre fecioarele martire care au suferit persecuții și torturi, în timpul unei răscoale locale împotriva creștinilor. Deși i-au fost extrași dinții și zdrobite maxilarele, nu a renunțat la creștinism, aruncându-se în foc, după cum consemnează legenda, fiind martirizată de către Biserica Ortodoxă și devenind protectoarea medicilor dentiști și stomatologi.

La Galați, dentiștii și stomatologii au o istorie veche, Moise Pacu consemnând în „Cartea județului Covurlui” trei dentiști în anul 1891, în timp ce, în anul 1927, Gheorghe N. Munteanu-Bârlad nota, în volumul „Galații”, un număr de 28 de dentiști. În anii 1936-1938 existau în oraș nu mai puțin de 11 dentiști stomatologi și 23 dentiști, mulți dintre acești cu studii medicale și experiență obținută în străinătate.

Unul dintre medicii dentiști ai orașului Galați, Iancu Bercovici, născut în 1880, cu studii la Iași, doctor în stomatologie, a fost medic intern la Spitalul Spiridoniei din Galaţi, sub conducerea medicului chirurg dr. Alexandru Carnabel, ca secund a acestuia. După specializare în dentistică la Paris, s-a stabilit la Galaţi, ca primul medic dentist, doctor în chirugie şi medicină. Membru al Partidului Naţional Ţărănesc din Covurlui, a fost ajutor de primar timp de peste doi ani, precum și membru în Comitetul Societăţii Medicale din Galaţi.

Un intelectual de rasă, a înțeles durerile altora, a celor mici, a celor slabi…”, astfel îl descria presa vremii la moartea sa fulgerătoare, la o vârstă timpurie, pe 24 ianuarie 1932, pe cel care a fost doctor dentist Iancu Bercovici, unul din lungul șir al medicilor gălățeni, specialiști în acest domeniu, care i-au urmat.

Surse: Moise Pacu, Cartea județului CovurluiBucuresci : Stabilimentul Grafic I. V. Socecu, 1891; Gh. N. Munteanu-Bârlad, Galații, Galați, Editura Autorului, 1927; Anuarul general al orașului Galați și al județului Covurlui : 1936-1938; Vocea Galaților, nr. 4164, 30 ian 1932.

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.