Fotografia ta, istoria Galațiului! Din atracțiile turistice de altădată ale județului Galați (2)

Continuăm prezentarea atracțiilor turistice ale județului, popularizate în cărțile poștale, cu o altă locație trecută pe harta turistică a Galațiului: Popasul „Privighetoarea”. Acest popas, situat la hotarul comunei Priponești și al județului Galați cu județul Vaslui, a fost dat în folosință în anul 1972.

 

 

 

 

După anul 1990, popasul a fost scos la licitație și a intrat în proprietate privată.

 

 

 

Un alt subiect al cărților poștale de popularizare a atracțiilor turistice ale județului era vestitul „Han de la Răscruce”, situat în comuna Foltești. Acesta oferea, pe lângă restaurant, și un camping, pentru cei care se aflau în trecere.

Hanul de la Răscruce era situat la km 34, la intersecția drumurilor Galați – Foltești – Bujorul.

Restaurantul avea specific tradițional local și impresiona chiar de la intrare, acolo unde se afla o „grădiniță cu flori multicolore”. În ce privește servirea, aflăm impresii din presa vremii:

Gazdele îndatoritoare oferă cu insistență preparate din carne: cotlete de porc, mușchi, cîrnați. Salvarea conducătorilor auto – răcoritoarele – nu lipsesc: citronadă, oranjadă, apă minerală. Se găsesc, bineînțeles, și… vinuri”.

În ce privește posibilitățile de cazare ale hanului, acesta dispunea de „camere bine mobilate”, în stilul vechilor tradiții populare. Pe lângă camere, în anul 1970, hanul s-a îmbogățit și cu trei căsuțe, ce subliniau caracterul pitoresc al locației.

 

Cărțile poștale prezentate sunt parte a donației dnei prof. Alma-Lotte Pavel către Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, primite în cadrul proiectului „Fotografia ta, istoria noastră! Amintirile voastre, istoria Galațiului!”, despre care puteți să aflați mai multe de pe site-ul bibliotecii.

Surse: Ioan V. Tasie, Priponești: minimonografie, Iași, PIM, 2007; Viața nouă, an. 26, 1970.

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.