Din poveștile Eternității (30): profesoara Eliza Buzdugan, conducătoare a mișcării feministe din Galați

Despre avocatul Constantin Z. Buzdugan, poet și traducător, jurnalist și animator cultural, și destinul său tragic ați aflat de aici.

Mai puține se știu despre soția sa, Eliza Buzdugan, cea care de altfel l-a sprijinit permanent și a cărui moarte a însemnat pentru avocatul gălățean începutul prăbușirii sale fizice și psihice.

Și deși C. Z. Buzdugan a murit la aproape nouă ani după soția sa, fiind înmormântat într-un alt loc de veci, pe crucea sa din Cimitirul Eternitatea a fost trecut și numele soției sale, al cărei mormânt se află într-o altă parcelă a cimitirului, la fel cum și pe crucea Elizei a fost trecut și numele soțului ei, probabil din dorința de a semnala uniunea dintre cei doi soți și după moarte.

Eliza Roziade, acesta era numele înainte de căsătorie a soției lui C. Z. Buzdugan, care s-a născut la 17 noiembrie 1876 în Măcin, județul Tulcea.

Bunicul ei, Ștefan Pallade, era negustor în orașul Galați, iar fiica sa, Anastasia, s-a căsătorit cu Toma Roziade, negustor în Măcin, acolo unde a dat naștere la cinci copii, trei băieți și două fete, Eliza fiind cel de-al treilea copil al familiei.

Tatăl Elizei a murit în anul 1889, astfel că toată greutatea gospodăriei, a creșterii celor cinci copii și a afacerii soțului ei au căzut pe umerii mamei sale, ceea ce a presupus pentru tânăra Eliza o zbatere continuă pentru a-și asigura traiul. Astfel că, după ce a urmat studiile primare la Măcin, iar cursul secundare la Galați și în Brăila, absolvite cu titulatura de „eminentă”, Eliza a trebuit să caute soluții pentru a se întreține singură. A făcut acest lucru încă din timpul cursurilor liceale, lucrând în cadrul institutelor private pe care le-a urmat, în schimbul studiilor și a întreținerii, îndeplinind funcția de pedagog și de secretară.

După absolvirea studiilor liceale, se angajează ca profesoară și începe să colaboreze la diverse reviste, precum „Lumea nouă literară”, dar nu renunță la visul de a urma studii superioare, astfel că se înscrie la Facultatea de Litere de la București. În această perioadă îl întâlnește pe avocatul și scriitorul Constantin Buzdugan, de care își leagă destinele pe 13 februarie 1903, stabilindu-se alături de acesta la Galați, iar nu peste mult timp se naște fiica acestora, viitoarea poetă Cornelia Buzdugan, care și-a semnat versurile și sub pseudonimele Nelia Corbu și Cornelia de la Dunăre.

Cu toate acestea, într-o perioadă în care destinul femeii era adesea împlinit doar prin măritiș și prin copii, Eliza alege să nu își abandoneze studiile, finalizând facultatea în anul 1906, cu diplomă în filologie modernă. Din perioada studiilor universitare datează o fotografie a familiei Buzdugan, care pe verso poartă un mesaj emoționat, semnat de C. Z. Buzdugan, datat 1 iunie 1905:

„Scumpă Eliza, îți trimit prima fotografie executată, ca să ne ai lângă tine, pe Cornelia și pe mine, și când examenele tale te cheamă departe de familie. Pe scumpa ta Cornelia, mai ales, știu că o dorești. A ieșit bine în fotografie, și tu, mai ales. […] Fotografia asta, dacă o vei strânge la piept, are să-ți meargă lucrul în plin și ai să te întorci încununată de cel mai desăvârșit succes. Am toată încrederea în tine. […] Eu număr zilele câte cred că sunt până te vom vedea iar în mijlocul nostru. Grădina te așteaptă plină de flori”.

Eliza mai rămâne pentru o scurtă perioadă de timp departe de Galați, după absolvirea facultății fiind angajată, în anul 1908, la Școala profesională din Huși, ca profesoară de franceză.

Doar peste doi ani, în anul 1910, se întoarce definitiv la Galați, fiind transferată la Școala Secundară de Fete „Mihail Kogălniceanu”, devenind titulară în învățământul secundar gălățean, iar din anul 1915 activează la Școala Normală de învățătoare, predând istorie, limba română și geografie, dirigintă la clasa I.

Despre calitățile sale pedagogice una dintre elevele sale povestea:

„Se devotase cu totul carierei sale, nu trăia decât pentru îndeplinirea țelului de a face, din tinerele eleve normaliste, învățătoare cu dragoste de neam și de țară, care să sădească la rândul lor această dragoste și micilor vlăstare. Când doamna Buzdugan intra în clasă se lumina totul. Avea un zâmbet deschis, în care se zugrăvea inima sa bună. Ochii albaștri, limpezi, plini de viață, oglindeau seninătatea gândurilor sale. Mișcările îi erau iuți și sprintene ca și când nu vroia să-i treacă nici o clipă neîntrebuințată”.

Redăm un fragment din cuvântarea ținută de Eliza Buzdugan la Școala Normală de Învățătoare din Galați, la 1 decembrie 1919, cu prilejul aniversării proclamării Marii Uniri de la Alba Iulia, pentru a exemplifica sentimentele patriotice de care era animată aceasta și pe care își dorea din toată inima să le transmită viitoarelor cadre didactice, la a căror formare contribuise, un mesaj care își păstrează și astăzi tăria și actualitatea:

„Iar nouă, generațiilor de azi, și vouă generațiilor viitoare, nouă tuturor ne revine datoria de a face ca această Românie mare geograficește, să devină în adevăr România mare și sufletește. Să nu uităm că noi suntem urmașii vechii și nobilei civilizații romane și că suntem aici în orientul Europei spre a răspândi lumina și civilizația între popoarele din jurul nostru. Pentru aceasta ni se cere să devenim noi înșine un popor de lumină, de dreptate, de adevărată civilizație.

Școala normală are scopul de a pregăti luminători pentru această mare datorie, dragi eleve […]. Țineți trează conștiința națională, împrăștiați lumina învățăturii, amintiți întregului popor originea lui nobilă și datoria lui civilizatoare, faceți să defileze dinaintea lui la orice ocazie marile momente ale istoriei neamului, învățați-l să-și iubească mai presus de toate țara și s-o apere și de aci înainte cum a apărat-o în decursul veacurilor la Războieni, Călugăreni, Plevna, Cerna, Jiu, Oituz și Mărășești”.

De altfel, acest patriotism l-a dovedit și în timpul Primului Război Mondial, când Eliza nu a stat deoparte. S-a implicat ca soră de caritate în Galați, la Spitalul Crucii Roşii nr. 192 și la Spitalul temporar nr. 385, instalat în localul Şcolii Normale, iniţiind formarea Comitetului pentru ajutorarea femeilor refugiate (11 mart. 1917), alături de alte profesoare din învățământul secundar gălățean, fiind aleasă președintă a acestui comitet. A organizat în așa fel activitatea, încât femeile refugiate în Galați, fie cu mulți copii, vârstnice sau convalescente, erau ajutate cu o sumă de bani suplimentară, doar dacă lucrau contra cost acasă, ciorapi și mănuși de lână pentru cercetași și răniți.

Începând din anul 1918, Eliza participă la organizarea mișcării feministe din Galați, prin întemeierea Asociației pentru emanciparea politică și civilă a femeii române. În următorul an este aleasă membră în Consiliul comunal al orașului Galați, sub primariatul doctorului Nicolae Alexandrescu, fiindu-i încredințată sarcina de a distribui ajutoare și de a supraveghea instituțiile de binefacere socială din Galați. Prin stăruința ei a fost reorganizat , după dezastrul pricinuit de Primul Război Mondial, vechiul azil pentru copiii găsiţi „Alinarea”.

În casa de pe strada Heliade Rădulescu nr. 5 (astăzi str. Gării) din Galați a lui Constantin Z. Buzdugan şi a soţiei sale, profesoara Eliza Roziade-Buzdugan, ,,în salonul intim şi atât de prietenos”, fiinţa și „Cenaclul artistic literar”, apreciat și frecventat de personalități ale mișcării literare și artistice a orașului, printre care se numărau poetul și ziaristul Emil Maur, avocatul și poetul Grigore Veja, scriitoarea Alice Soare, poeta Alexandrina Scurtu, magistratul Garabet Aburel, pictorul Nicolae Mantu ș.a.

Colaboratoare, alături de soțul său, la revistele culturale locale și animatoare a vieții culturale gălățene, conducătoare a mișcării feministe, membră în consiliul comunal, profesoară iubită și soție devotată, soarta nu a fost blândă cu ea, pentru că Eliza Buzdugan moare la doar 44 de ani, pe 18 martie 1921, la Sanatoriul din Sibiu.

Venită pe neașteptate, vestea morții sale l-a cutremurat pe soțul ei, care se afla într-o deplasare în Basarabia, sarcina înmormântării fiind asumată de Asociația feministă din Galați, care face toate diligențele pentru a o aduce la Galați, fiind înmormântată în Cimitirul Eternitatea.

Periodicul gălățean „Ziarul nostru”, publicație bilunară a Asociației Feministe din Galați, contura profesoarei un portret emoționant la 6 ani de la moarte, sub genericul „Femei celebre”:

„Frumoasă, de o frumusețe care odihnea ochiul și sufletul, cumpătată la vorbă, plină de răbdare și îngăduitoare cu toate cusururile omenești, ea avea o o inteligență deosebită și un cuget drept și deschis, gata totdeauna să recunoască bunele însușiri chiar acelor persoane cu care lupta vieții o punea într-un conflict trecător”.

Pe piatra de mormânt a Elizei Buzdugan au fost încrustate următoarele cuvinte:

„Ca profesoară, soră de caritate în Războiul 1916-1918 în spitalele de răniți, președintă a Comitetului pentru ajutorarea refugiatelor prin dare de lucru, membră fondatoare și în primul Comitet al Asociației Feministe Galați și inițiatoare a reorganizării Azilului de copii părăsiți „Alinarea”, ca mamă și soție și cetățeană, ea și-a făcut toată datoria. Odihnească în pace!”

(Camelia Toporaș)

Surse: Universul, an. 33, nr. 42, 12 febr. 1915; Dimineața, an. 18, nr. 5245, 26 mart. 1921; Viitorul, an. 15, nr. 3908, 27 mart. 1921; Ziarul nostru, an. 1, nr. 16, 8 apr. 1927; Calendarul cultural al județului Covurlui, 1920