Noi servicii în sprijinul comunității locale4 noiembrie
Vă așteptăm în data de 4 noiembrie 2025, la ora 10.00, la sediul C.A.R. Pensionari din strada Domnească nr. 53, pentru o sesiune practică despre siguranța pe internet 💻 Click cu grijă! Cum să rămâi în siguranță on-line?, în care veți avea posibilitatea să aflați cum să vă feriți de 📫 mesajele înșelătoare, escrocheriile on-line, link-urile suspecte, 📱 apelurile manipulatoare etc. Veți putea pune întrebări și veți afla multe lucruri noi, utile în viața de zi cu zi
Continuare:
Continuăm în luna noiembrie atelierele de grup de la sediul C.A.R.P. Dacă luna trecută am vorbit despre funcțiile Whatsapp, în cadrul următoarei întâlniri bibliotecari din cadrul compartimentului Referințe electronice & Internet și Centrului de Informare Comunitară vor aborda o nouă temă de interes, legată de securitatea datelor personale.
Vă așteptăm cu drag la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați: Filiala Nr. 1 „Costache Negri“ (Str. Regiment 11 Siret, Galați; Clubul Liberty) și Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea“ (Str. 1 Decembrie 1918, nr. 25).
Sediul central din Str. Mihai Bravu nr. 16 este închis pentru public datorită reabilitării energetice a clădirii.
În luna noiembrie, Zi sanitară va fi în data de 28 noiembrie 2025.
File din cartea Toamnei! - expoziție la Filiala nr. 1 „Costache Negri” 30 octombrie
Toamna a poposit și în bibliotecă, adusă de micuții artiști de la Grădinița Nr. 36! Cu multă imaginație, bucurie și mânuțe hărnicuțe, preșcolarii au transformat frunzele și culorile anotimpului într-o adevărată poveste plină de farmec. Felicitări copiilor pentru creativitate și mulțumiri cadrelor didactice pentru dăruire și inspirație! Vă invităm să admirați expoziția și să descoperiți cele mai frumoase file din cartea Toamnei.
BIBLIOȘEZĂTOARE – atelier de cusut ii 29 octombrie
Ultima întâlnire a lui Brumărel ne-a adus din nou bucurie și emoție alături de prietenele noastre dragi din Grupul Altițe de Galați, miercuri, 29 octombrie 2025. Cu zâmbete, povești și creații minunate, au umplut biblioteca de culoare și căldură.
Vacanță cu parfum de povești la bibliotecă 27 octombrie
Chiar dacă este vacanță, luni, 27 octombrie 2025, un grup de elevi din clasa a IV-a de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, însoțiți de doamna profesor Mihaela Boșneaga, au ales să petreacă o oră specială în lumea cărților, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați. Curioși și plini de entuziasm, copiii ne-au vorbit despre personajele lor preferate, despre aventurile care ...
Continuare:
... le-au rămas în suflet și despre bucuria de a citi. Apoi, fiecare și-a ales o carte potrivită vârstei și s-a bucurat de câteva clipe de lectură, în atmosfera caldă a bibliotecii. La final, copiii au fost răsplătiți cu aplauze și bomboane.
Pe tărâmul poveștilor! 27 octombrie
Luni, 27 octombrie 2025, micuții de la Grădinița „Proveritas”, însoțiți de doamnele educatoare Florentina Stoicu și Denisa Bercea, au pășit cu emoție pe tărâmul poveștilor, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați! Mânuțele lor inocente au răsfoit cu bucurie cărticelele colorate, pline de personaje vesele și aventuri minunate.
Continuare:
Copiii au descoperit lumea magică a lecturii, s-au bucurat de imagini, au ascultat povești și s-au amuzat. A fost o întâlnire plină de farmec, zâmbete și curiozitate — o adevărată sărbătoare a copilăriei și a cărții!
În lumea poveștilor la bibliotecă! 24 octombrie
Vineri, 24 octombrie 2025, elevii clasei a IV-a de la Școala Gimnazială Nr. 7, coordonați de doamna profesor Cecilia Monica Păduraru, ne-au trecut pragul plini de bucurie și entuziasm. Copiii au venit să ne împărtășească lucrările lor creative realizate în cadrul proiectului „Super Pluto și prietenii lui în lumea poveștilor!” Ne-am amuzat, am făcut cunoștință cu personajele lor îndrăgite și am descoperit câtă imaginație și talent au micuții noștri cititori.
Continuare:
La final, elevii ne-au promis că vor reveni curând, cu noi aventuri și povești minunate, iar noi îi așteptăm cu nerăbdare! Activitatea s-a desfășurat la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați!
Zâna Toamnă: atelier de lectură și creație 24 octombrie
O nouă activitate plină de culoare și veselie la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați! Vineri, 24 octombrie 2025, ne-au trecut pragul prichindeii de la Grădinița "Licurici", coordonați de doamnele educatoare Maria Hurjui și Marcelina Șerban. Copiii au răsfoit cu bucurie cărticelele colorate, au descoperit personaje îndrăgite și povești pline de farmec, ...
Continuare:
... apoi ne-au încântat cu un frumos cântecel de toamnă , aducând zâmbete și inocență. La final, cei mici și-au pus imaginația la muncă și i-au dat viață crizantemei – Regina Toamnei , transformând biblioteca într-o adevărată grădină de flori și culoare. Activitatea a fost o frumoasă lecție despre bucuria lecturii, frumusețea toamnei și magia copilăriei.
Primii pași în lumea cărților 22 octombrie
O activitate de toamnă aurie, plină de zâmbete și povești la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați! Miercuri, 22 octombrie, ne-au umplut biblioteca de zâmbete și energie prichindeii de la Grădinița nr. 44, coordonați de doamnele educatoare Ligia Luca, Anda-Mihaela Dragomir și Anamaria Enache. Cu ochii sclipind de curiozitate, copiii au răsfoit cu bucurie cărticelele colorate și au făcut cunoștință cu Martinică, ...
Continuare:
... mascota noastră prietenoasă, care îi întâmpină pe toți micuții cititori. Piticii ne-au încântat cu poezii și cântecele, apoi am povestit împreună despre lumi magice și personaje îndrăgite, iar biblioteca a răsunat de râsete, glasuri cristaline și emoție. A fost o activitate de toamnă aurie, cu prichindei veseli, părinți și bunici fericiți. Zâmbetele copiilor s-au împletit cu foșnetul paginilor, iar inimile noastre s-au umplut de bucurie.
Vizită la bibliotecă! 21 octombrie
O zi de toamnă plină de culoare la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați! Marți, 21 octombrie 2025, ne-au trecut pentru prima dată pragul bibliotecii elevii clasei a VII-a de la Școala Gimnazială „Lascăr Catargiu” din Schela, coordonați de doamna profesoară Mariana Axin și doamna bibliotecar Fănica Prună.
Continuare:
Copiii au pregătit o frumoasă activitate de toamnă, plină de culoare și creativitate: au realizat desene, compuneri și poezii, iar la final au decorat un copac al toamnei cu frunze colorate și mesaje vesele. Felicitări elevilor pentru entuziasm și implicare, dar și doamnelor pentru activitatea frumoasă și inspirată.
Atelier de lectură: Jules Verne! octombrie
Elevii clasei a VII-a B de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, îndrumați de doamna profesoară Mihaela Știubianu, au pășit cu emoție și curiozitate în fascinantul univers al lui Jules Verne, autorul care a dăruit literaturii lumi imaginare și personaje memorabile. Elevii au răsfoit operele scriitorului și au descoperit bogăția limbajului și profunzimea ideilor sale. Au citit cu bucurie fragmente din romanul „Ocolul Pământului în 80 de zile”, ...
Continuare:
... lăsându-se purtați într-o călătorie imaginară în jurul lumii, alături de neobositul Phileas Fogg. Activitatea a devenit o incursiune în literatura clasică, un prilej de reflecție asupra curajului, prieteniei și dorinței de a cunoaște lumea dincolo de paginile unei cărți. Activitatea s-a desfășurat la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați!
Atelier de lectură: Crizantema 16 octombrie
Joi, 16 octombrie 2025, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, prichindeii Grupei Mijlocii B de la Grădinița Nr. 7, coordonați cu blândețe de doamna educatoare Georgiana Chirilă, au adus culoare și veselie în bibliotecă, transformând-o într-un adevărat tărâm al poveștilor. Cu mânuțele lor inocente, micuții au răsfoit cărți, lăsându-se purtați de curiozitate și descoperind paginile pline de povești.
Continuare:
Copilașii au pășit în lumea magică a cărților și au descoperit emoționanta poveste „Crizantema” de Kevin Henkes. După ce au ascultat povestea, prichindeii au dat viață personajului principal, iar la final ne-au încântat cu două cântecele de toamnă. Au venit cu floricele delicate, simbol al personajului îndrăgit, umplând biblioteca de parfum, culoare și bucurie. A fost o activitate de poveste, în care cei mici au învățat despre unicitate, prietenie și frumusețea fiecăruia dintre noi.
Bravo, dragilor! Ne-ați bucurat inimile!
Lectură și creativitate 15 octombrie
Elevii clasei a II-a B de la Școala Gimnazială Nr. 25, coordonați de doamna profesoară Aura Cășuneanu și doamna bibliotecar Violeta Vlădescu, s-au întâlnit cu un grup de elevi din clasa a IV-a de la Liceul de Arte, însoțiți de doamna bibliotecar Florentina Oltean, pentru o activitate dedicată lecturii și creativității. Copiii au ascultat cu interes povestea „Balul florilor” de Sigrid Laube, o istorioară plină de farmec care i-a purtat într-o lume colorată, plină de gingășie și prietenie.
Continuare:
Apoi, împărțiți pe echipe, au lucrat cu entuziasm, descoperind valori precum prietenia, generozitatea, cooperarea, frumusețea diversității și bucuria de a fi împreună. Activitatea s-a încheiat cu zâmbete, aplauze și lucrări pline de culoare, semn că lectura poate uni, inspira și deschide inimile celor mici către frumos. Felicitări copiilor și cadrelor didactice pentru implicare, energie și dragoste de carte!
Activitatea s-a desfășurat miercuri, 15 octombrie, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați!
Vizită la bibliotecă! 14 octombrie
Marți, 14 octombrie 2025, prichindeii de la Grădinița „Motanul Încălțat” au pășit pentru prima dată în lumea magică a cărților, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați! Însoțiți de doamna educatoare Laura Susanu, micuții au descoperit cu bucurie rafturile pline de povești, au răsfoit cu emoție cărticele colorate și s-au lăsat purtați în universul imaginației.
Continuare:
Cu zâmbete și voie bună, copiii ne-au încântat cu un cântecel de toamnă și o poezie plină de farmec, aducând raze de căldură în biblioteca noastră. A fost o activitate minunată, plină de curiozitate, zâmbete și descoperiri – prima dintr-o lungă serie de aventuri în lumea lecturii. Bravo, copilași! Vă mai așteptăm să reveniți și să deveniți cititori cu acte-n regulă!
Connecting Danube – Delegația croată în vizită la muzeele gălățene22-23 octombrie
În perioada 22-23 octombrie 2025, ne-am bucurat să-i avem alături de noi pe prietenii de la 🏫 Muzeul Culturii Vučedol din Croația, partenerii 📖 Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” în cadrul proiectului european 💠 „Connecting Danube: Sharing European Heritage and Stories on the Wings of a Dove”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin European Heritage Label – EHL Bureau.
Continuare:
Le-am arătat cu drag oaspeților noștri ce înseamnă spiritul Galațiului – un loc plin de istorie, cultură și energie dunăreană. Pe lângă turul ghidat al Palatului Comisiei Europene a Dunării, simbol al cooperării și dialogului european, delegația a mai vizitat Complexul Muzeal de Științele Naturii și Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, locuri încărcate de cunoaștere și tradiție, care au oferit o imagine completă asupra bogăției culturale a zonei.
Noi servicii în sprijinul comunității locale4 noiembrie
Vă așteptăm în data de 4 noiembrie 2025, la ora 10.00, la sediul C.A.R. Pensionari din strada Domnească nr. 53, pentru o sesiune practică despre siguranța pe internet 💻 Click cu grijă! Cum să rămâi în siguranță on-line?, în care veți avea posibilitatea să aflați cum să vă feriți de 📫 mesajele înșelătoare, escrocheriile on-line, link-urile suspecte, 📱 apelurile manipulatoare etc. Veți putea pune întrebări și veți afla multe lucruri noi, utile în viața de zi cu zi
Continuare:
Continuăm în luna noiembrie atelierele de grup de la sediul C.A.R.P. Dacă luna trecută am vorbit despre funcțiile Whatsapp, în cadrul următoarei întâlniri bibliotecari din cadrul compartimentului Referințe electronice & Internet și Centrului de Informare Comunitară vor aborda o nouă temă de interes, legată de securitatea datelor personale.
Connecting Danube și valori europene comune23 octombrie
La Filiala nr. 1 a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” a avut loc un atelier dedicat patrimoniului european și valorilor comune – un schimb de idei și experiențe între tineri din România și Croația.
Activitatea s-a desfășurat în contextual vizitei delegației de la Muzeul Culturii Vučedol din Croația, partener în proiectul Connecting Danube: Sharing European Heritage and Stories on the Wings of a Dove co-finanțat de Uniunea Europeană prin European Heritage Label – EHL Bureau.
Continuare:
Participanții s-au implicat activ și și-au împărtășit opiniile despre despre cele două situri care dețin Marca Patrimoniului European.
Toamna – o poveste scrisă în culorile copilăriei 23 octombrie
Elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială „Constantin Gheorghe Marinescu”, coordonați de doamna profesor Laura Tăbăcaru și doamna bibliotecar Tanta Iordache, au realizat astăzi o activitate deosebită – „Povestea frunzei”. 🍁🧡📖🍂 Copiii și-au prezentat creațiile inspirate din frumusețea toamnei și au confecționat frunze colorate, pline de imaginație. 🍁🍂
Continuare:
La finalul activității, am avut bucuria de a primi vizita unor oaspeți din Croația, veniți în cadrul proiectului european „Connecting Danube: Sharing European Heritage and Stories on the Wings of a Dove”, coordonat de Biblioteca „V.A. Urechia”. Elevii au purtat conversații în limba engleză cu invitații, le-au arătat lucrările lor și s-au bucurat de o experiență interculturală frumoasă și plină de emoție. 💬🌍
Bravo, dragilor! Felicitări pentru frumoasa activitate!
Connecting Danube – Vizita delegației din Croația22 octombrie
Miercuri, 22 octombrie 2025, am primit cu bucurie vizita unui grup de arheologi de la Muzeul Culturii Vučedol din Croația, partenerul Palatului Comisiei Europene a Dunării (în prezent 📖 Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”) în proiectul 💠 Connecting Danube: Sharing European Heritage and Stories on the Wings of a Dove, cofinanțat de Uniunea Europeană prin European Heritage Label – EHL Bureau.
Continuare:
Vizita a reprezentat un prilej pentru ca delegația să descopere patrimoniul și farmecul local al orașului de la Dunăre. Programul a inclus un tur ghidat al Palatului Comisiei Europene a Dunării, simbol al cooperării internaționale și al valorilor europene, precum și o întâlnire la Consiliul Județean Galați, unde au fost discutate perspective de colaborare culturală și educațională. Participanții s-au bucurat de momente autentice, care au întărit legăturile de prietenie și cooperare între cele două situri Marcă a Patrimoniului European.
Connecting Danube – Întâlnirea partenerilor locali21 octombrie
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, deținătoare a distincției Marca Patrimoniului European pentru Palatul Comisiei Europene a Dunării, a organizat marți, 21 octombrie 2025, o întâlnire găzduită de Muzeul „Casa Cuza Vodă” din Galați, care a reunit partenerii locali ai proiectului 💠 Connecting Danube: Sharing European Stories on the Wings of a Dove, cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul European Heritage Label.
Continuare:
Cei prezenți au avut ocazia să împărtășească experiențele și impresiile acumulate în cadrul activităților din proiect, în prezența domnului Hakan Sdemir, reprezentantul desemnat de European Heritage Label Bureau pentru monitorizarea derulării proiectului.
Noi servicii în sprijinul comunității locale17 octombrie
Parteneriatul dintre Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați și Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor marchează o altă etapă în această toamnă. Începând cu luna octombrie, membrii C.A.R.P. vor putea participa la o serie de ateliere de grup, în cadrul cărora bibliotecari din cadrul compartimentului Referințe electronice & Internet și Centrului de Informare Comunitară vor aborda teme de interes, solicitate adesea în sesiunile de instruire individuale ...
Continuare:
... oferite până acum seniorilor gălățeni.
Vă așteptăm pe 17 octombrie 2025, la ora 10.00, la sediul C.A.R. Pensionari din strada Domnească nr. 53, pentru o sesiune practică despre Utilități și funcții cunoscute și mai puțin cunoscute ale aplicației WhatsApp, în care veți avea posibilitatea să puneți întrebări și să aflați multe lucruri noi, utile în viața de zi cu zi.
Programul „Coordinating Nations”10 octombrie
Vineri, 10 octombrie 2025, Colegiul Național „Costache Negri” din Galați a găzduit o experiență deosebită, organizată de Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii și cu instituția de învățământ menționată, în cadrul programului „Coordinating Nations”. Evenimentul a adus împreună liceeni, militari americani și reprezentanți ai comunității locale, într-o atmosferă deschisă și prietenoasă, plină de curiozitate și idei noi.
Continuare:
Participanții au avut ocazia să descopere mai multe despre cooperarea româno-americană, rolul militarilor în comunitate și importanța comunicării și înțelegerii reciproce.
Programul „Coordinating Nations” este o inițiativă a Ambasadei Statelor Unite, menită să consolideze parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, promovând cooperarea, spiritul civic și dialogul între comunități și militari. Prin activități educative și interactive, tinerii descoperă valorile prieteniei, solidarității și colaborării internaționale.
Vă mulțumesc.
Personaje celebre: expoziție Septembrie
Elevii clasei a III-a A de la Școala Gimnazială "Iulia Hașdeu" au creat lucrări deosebite cu personaje celebre, prezentate în cadrul Nocturnei Bibliotecilor. Vă invităm să le descoperiți cu bucurie și curiozitate. Bravo, copii! Felicitări! Mulțumim doamnei profesor Georgeta Neicu și doamnei bibliotecar Iuliana Balan pentru implicare și inspirație.
Portrete ilustrate: expoziție Septembrie
Elevii clasei a III-a B de la Școala Gimnazială Nr. 17, coordonați de doamnele profesoare Giorgiana Coșniță, Loredana Chelmu și doamna bibliotecar Iuliana Balan, au realizat o expoziție bogată în culoare și sensibilitate: „Portrete ilustrate”. Prin desenele lor, copiii au surprins personaje pline de expresivitate, creativitate și imaginație. Lucrările au fost admirate în cadrul evenimentului Nocturna Bibliotecilor, 2025.
Primii pași în lumea poveștilor! 3 octombrie
Vineri, 3 octombrie, elevii clasei a II-a A de la Școala Gimnazială „Constantin Gheorghe Marinescu” au pășit pentru prima dată în lumea minunată a cărților. Am descoperit împreună din ce este alcătuită o carte și ce cuprinde ea, iar micuții cititori au răsfoit cu bucurie pagini pline de povești. Momentul a fost încununat de un recital de poezii despre toamnă, care a adus zâmbete și emoție.
Continuare:
Mulțumim doamnei profesor Mărioara Lupu-Neicu și doamnei bibliotecar Țanța Iordache pentru implicare și pentru sprijinul oferit în deschiderea acestui drum frumos și luminos spre lectură.
Vă așteptăm cu drag la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați: Filiala Nr. 1 „Costache Negri“ (Str. Regiment 11 Siret, Galați; Clubul Liberty) și Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea“ (Str. 1 Decembrie 1918, nr. 25).
Sediul central din Str. Mihai Bravu nr. 16 este închis pentru public datorită reabilitării energetice a clădirii.
În luna octombrie, Zi sanitară va fi în data de 31 octombrie 2025.
De la personaje „de hârtie” la personaje trăite 26 septembrie
În cadrul Nocturnei Bibliotecilor, am avut parte de un moment plin de creativitate și expresivitate, susținut de elevii clasei a VII-a D ai Școlii Gimnaziale Nr. 28, coordonați de doamna profesoară Oana Ichim. Pornind de la tema „De la personaje de hârtie la personaje trăite”, copiii au demonstrat că literatura nu rămâne doar în paginile cărților. Personajele citite în operele clasice au prins glas, gesturi și emoții, fiind aduse la viață prin interpretările lor.
Continuare:
Am descoperit, prin ochii copiilor, o literatură vie, care se simte, se joacă și se trăiește, transformând lectura într-un spectacol de imaginație și sensibilitate.
Felicitări tuturor!
Portativul poveștilor 26 septembrie
În cadrul Nocturnei Bibliotecilor 2025, poveștile au prins și glas muzical, printr-o surpriză pregătită de Maria Alexandra Andrei. Micuța cititoare ne-a încântat sufletele cu două melodii pline de sensibilitate, care au adus un plus de emoție serii și au transformat atmosfera într-un portativ al poveștilor trăite prin cuvânt și cântec.
Continuare:
Publicul a aplaudat cu entuziasm acest moment deosebit, care a dovedit încă o dată că literatura și muzica merg mână în mână atunci când vorbim despre frumusețe și inspirație.
Felicitări, dragă Măriuca!
Bunicii din povești, bunicii din viața mea 26 septembrie
La Nocturna Bibliotecilor, elevii clasei a III-a C de la Școala Gimnazială Nr. 17, coordonați de doamnele profesoare Mihaela Gurzu și Cristina Alexandru, împreună cu elevii clasei a V-a A, sub îndrumarea doamnei dirigintă Nicoleta Ioniță și a doamnei bibliotecar Iuliana Balan, ne-au adus aproape de suflet chipul drag al bunicilor. Elevii au citit „Bunicul și Bunica” de Barbu Ștefănescu Delavrancea și ne-au emoționat cu scrisori pline de iubire dedicate bunicilor. Felicitări tuturor!
GalțIA - magIE, creațIE, dibăcIE, tradițIE 26 septembrie
În cadrul Nocturnei Bibliotecilor, ne-am bucurat de prezența doamnelor din Grupul Altițe de Galați, care au adus cu ele frumusețea și inspirația tradiției românești. Felicitări, mâini de aur!
Poveștile copilăriei îmbracă haine de poezie 26 septembrie
La Nocturna Bibliotecilor 2025, am retrăit magia poveștilor lui Ion Creangă… dar în versuri!
Mai întâi, copiii au adus zâmbete cu „Prostia omenească”, apoi au transformat în rimă hazul și istețimea din „Punguța cu doi bani”, în adaptarea în versuri semnată de Ioan Ciorca. Glasurile lor pline de emoție au făcut ca poveștile să prindă viață și să aducă pe chipurile vizitatorilor inocența copilăriei.
Continuare:
Mulțumim doamnelor profesor Nina Stirian și Monica Anghel, elevilor Palatului Copiilor și micuților cititori ai Clubului BiblioVacanța pentru aceste momente de neuitat! Volumul „Povești clasice românești adaptate în versuri” de Ioan Ciorca se află acum în colecțiile Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, ca dar prețios din partea autorului.
Arhiva Evenimentelor și Știrilor
Program cu publicul DETALIAT
900÷1900
De luni până vineri și
Duminică: 900÷1300
La Filialele Bibliotecii.
Sediul central
este închis pentru public
