Ziua Limbii Române31 august

Dragi copii, avem plăcerea să vă invităm la o sărbătoare specială în cadrul Clubului Bibliovacanța, cu ocazia Zilei Limbii Române! Evenimentul va avea loc joi, 31 august 2023, ora 10, și va fi o zi dedicată celebrării limbii noastre materne. Vom avea onoarea să fim însoțiți de scriitoarea Vera Crăciun, care ne va împărtăși povești minunate și ne va încânta cu deosebitele sale creații.

De asemenea, ne vom bucura și de prezența super profei noastre de muzică, Doina Cecoi, care ne va înveseli cu frumoasele cântece folclorice și ritmuri autentice.
Vă așteptăm cu drag la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați!

Școala de vară – Școala Gimnazială nr. 28 Galați30 august

Miercuri, 30 august 2023, la ora 9.30, elevii claselor I-D, I-C și I-D de la Școala Gimnazială nr. 28 Galați, și-au dat întâlnire, la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, pentru a desfășura activitatea „Limba noastră-i o comoară”, activitate de literație prin muzică, exersare a comunicării și scrierii corecte, arte, voie bună și colaborare.

Activitatea este parte integrantă a Proiectului „Școala de vară”, s-a desfășurat sub îndrumarea colectivului de cadre didactice al școlii, format din înv. Mirela Carp, înv. Radu Nicoleta, înv. Tănase Jenica și bibliotecar Tănasă Violeta, și urmare a protocolului de colaborare încheiat cu Biblioteca.

Biblioteca Estivală – Săptămâna Poveștilor28 august

A fost odată ca niciodată.... Biblioteca Estivală
Luni – 28 august 2023, s-a desfășurat în Grădina Publică o ultimă întâlnire din această vară activă, în care, alături de bibliotecari și de invitații lor speciali, copiii au învățat cum să devină naratori iscusiți și au descoperit faptul că cititul poate fi o joacă relaxantă și creativă.

Cu toți ne dorim să fim personajul principal al poveștii pe care o citim, ne-au spus ei și biblioteca i-a însoțit cu încredere în această călătorie de poveste, plină de imaginație, în adîncul propriului suflet, oferindu-le acces la lectură, cărți, muzică, informații și numeroase activități distractiv-educative.
În acest final de poveste al Bibliotecii Estivale, copiii s-au exprimat liber, au reflectat asupra valorilor personale și asupra dreptului de a fi fericiți așa cum sunt, nu așa cum se așteaptă lumea să fie și împreună ne-am dat întâlnire pentru vara viitoare.
Azi poate ești un mic scriitor, dar mâine poți deveni unul mare.

Școala de vară – Școala Gimnazială nr. 7 Galați28-29 august

Școala de vară - Școală de basm, proiect realizat de Școala Gimnazială Nr. 7 Galați, sub egida Inspectoratului Școlar Județean Galați, a debutat luni, 28 august 2023, la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, cu activitatea Summer Adventure și a continuat marți, 29 august 2023, cu activități specifice învățării și aprofundării limbii engleze.

Elevii claselor pregătitoare au venit însoțiți de doamnele învățătoare și de doamnele profesor de limba engleză pentru a pătrunde în lumea fascinantă a poveștilor și a supereroilor. Astfel, au petrecut două zile minunate de „vacanță”, în acorduri de voie bună și entuziasm.

Vacanța ALTFEL la bibliotecă, la final!28 august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a organizat luni, 28 august 2023, ora 11.00, festivitatea de închidere a Programului de vară intitulat „Vacanța ALTFEL la bibliotecă!”: ateliere creative și recreative indoor și outdoor, ediția a X-a.

Evenimentul a avut loc la sediul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea”, din cartier Micro 40, str. 1 Decembrie 1918 nr. 25 [Vezi harta] (în incinta Colegiului Tehnic „Aurel Vlaicu”, corp V, etaj. 1), telefon 0336.100.009; 0737.042.202.

Biblioteca Estivală – Săptămâna Bunelor Maniere24 august

Joi, 24 august, în Grădina Publică, Atelierul de lectură „Ce poți face cu o poveste” a invitat copiii să călătorească printr-o minunată țară, cunoscută sub numele de Bunele Maniere. Din bogata colecție de cărți a Compartimentului de Împrumut la Domiciliu pentru Copii, am selectat titluri legate de subiectul nostru și împreună am citit, am discutat și am concluzionat: Politețea se învață! Și se învață ușor.

Am găsit multe răpunsuri la întrebările noastre: Cum salutăm? Pe cine salutăm? Cum ne îmbrăcăm? Cum ne comportăm acasă? Dar la școală? Cum ne comportăm la teatru, cinema, în tren? Cum vorbim, despre ce vorbim, cât vorbim? și multe altele.
Fiți năzdrăvani, fiți îndrăzneți, dar bunul-simț să nu vă părăsească niciodată!

Sesiune de informare23 august

Joi, 23 august, a avut loc la Hotel Vega sesiunea de informare pentru refugiații ucraineni stabiliți în Galați cu privire la oportunitățile de educație și activități recreative și educaționale disponibile. Sesiunea a fost organizată de Înaltul Comisariat pentru Refugiați UNHCR - Biroul Teritorial Galați. Din partea Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliul Județean Galați, au participat doamnele: Geta Eftimie, director adjunct și Cătălina Șoltuz, responsabil Filiala nr. 2 „Paul Păltănea”.

Biblioteca Estivală – Săptămâna Bunelor Maniere21-25 august

Dacă e luni, începe o nouă săptămână la Biblioteca Estivală din Grădina Publică. Despre bune maniere dar și despre comunicare eficientă, relații de calitate cu cei din jur, prietenie, toleranță, respect, se va discuta pe larg în cele cinci zile estivale care urmează. Corina Vlase, Consilier Comunicare Relațională, a introdus copiii și adolescenții prezenți în universul relațiilor, folosind instrumente și simboluri pe înțelesul acestora și anume eșarfe colorate.

A explicat că există și alte feluri de comunicare decât cele cunoscute, modalități benefice de a intra în dialog, poziționare sănătoasă, decodificarea propriilor somatizări.
Obiectivul acestei săptămâni este acela de a ajunge la performanțe mai bune în domeniul relațiilor interumane, de a căpăta încredere în forțele proprii, de a face față în mod asertiv provocărilor care apar la tot pasul în viață, în profesie, la școală.

Vacanța ALTFEL la bibliotecă!: club de vacanță, ediția a X-a17 august

Copiii înscriși la Clubul de vacanță din acest an, privesc ca un câștig și ca o plăcere participarea la atelierele incluse în cadrul acestui program de vară. Fiecare activitate le stârnește curiozitatea și le pune în valoare abilitățile. Chiar dacă pentru unii copii a fost pentru prima dată când au ținut în mână un ac cu ață, activitatea din această săptămână s-a dovedit interesantă și provocatoare. Copiii au aflat secretele cusutului manual pe etamină și s-au bucurat să realizeze cu mânuțele lor semne de carte cu motive tradiționale.

Biblioteca Estivală - Atelierul de lectură „Ce poți face cu o poveste” 17 august

Dacă e joi, e Atelierul de lectură „Ce poți face cu o poveste”, călătoria noastră în lumea creativă a poveștilor. Vreți să aflați cum am construit clipe de magie și bucurie la întâlnirea ce a avut loc săptămâna aceasta, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică? Am început aventura cu „Prima mea carte despre mări și oceane”, cartea zilei, care ne-a făcut cunoștință cu o mulțime de animale acvatice și ne-a provocat la o sesiune de curiozități.

Cum au apărut valurile? De ce nisipul nu are mereu aceeași culoare? De ce peștii mici înoată în bancuri? Ce este o moluscă?
După o mică pauză activă, în care copiii au colorat și au desenat, Ioana, voluntara bibliotecii, a citit cartea „Dar motan înoată” iar micii ascultători au făcut cerc în jurul ei ca nu cumva să piardă vreun detaliu important. „Ce poți face cu o poveste” este Atelierul de lectură care te inspiră și te încurajează să-ți creezi propria poveste.

Biblioteca Estivală: Săptămâna Marinei 16-18 august

În această săptămână, activitățile de la Biblioteca Estivală din Grădina Publică, sunt organizate sub stindard marinăresc. Pentru cei care îndrăgesc apele, navele și porturile, am pregătit informații valoroase, expoziții fascinante, jocuri și experiențe inedite. Orașul Galați este reprezentat în colecțiile Bibliotecii de documente prin care curge istoria, astfel că imagini din vechiul port la Dunăre, precum și diverse tipuri de ambarcațiuni pot fi admirate până la finalul săptămânii.

Literatură cu și despre marinari, jocuri, activități practice, decorațiuni și costume tematice, acompaniate de ritmuri de vals și mișcări pline de eleganță ale micilor dansatori de la Clubul de Dans Sportiv Phoenix Galați întregesc ansamblul specific sărbătorii Marinei, atât de importantă într-un oraș aflat la confluența apelor.

Bibliotecile - hub-uri de suport pentru refugiați și comunitate6-11 august

Am răsfoit și ultima filă a unei povești frumoase și reale desfășurate de către Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” pe parcursul a 8 luni, în care copii, adolescenți și adulți români și ucraineni au empatizat, au depășit bariera lingvistică și s-au bucurat de numeroase activități și surprize. Ultima surpriză a acestei povești a fost participarea unui grup român-ucrainean, în perioada 06-11 august, la Tabăra de educație prin aventură de la Straja, județul Hunedoara.

Mulțumirile noastre finanțatorului proiectului-International Rescue Committee (IRC), precum și Fundației Noi Orizonturi România, care împreună cu Asociația Comunitățile Viitorului ne-au oferit oportunitatea de a implementa acest proiect la Bibliotecă și de a le oferi celor care au participat la acest proiect, relaxarea binemeritată!

Ziua Marinei Române11 august

Vineri 11 august 2023, orele 10:30 cu prilejul Zilei Marinei Române, Liga Navală Română și Filiala Județeană Galați a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Al. I. Cuza” în colaborare cu Flotila Fluvială, Garnizoana Galați, a organizat la Centrul Militar Galați un Simpozion dedicat celor 125 de ani de la organizarea prin lege a Marieni militare și a celor 95 de ani de existență a Ligii Navale Române.

Consiliul Județean Galați prin Biblioteca județeană „V.A. Urechia” a fost prezent cu lucrarea susținută de Geta Eftimie, director adjunct – «Din colecțiile Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”: Donația Mihail Drăghicescu
Cu acest prilej în foaierul Cercului Militar Galați a fost organizată o expoziție tematică cu navomodele, picturi, hărți, fotografii, cărți și alte obiecte marinărești.

Clubul BiblioVACANȚA: Carnavalul personajelor literare11 august

Clubul BiblioVACANȚA a ajuns la final într-o notă veselă și plină de culoare. Cu mic cu mare, am participat la Carnavalul Poveștilor, transformându-ne în cele mai îndrăgite personaje: Alba ca Zăpada, Elsa, Sofia, Ariel, Zorro, Goe, prințese ale florilor, balerine talentate, zâne bune și vrăjitoare cu puteri magice, fotbaliști celebri, pirați de temut și cavaleri curajoși, plus alte personaje fantastice, toate adunate într-un loc unic ...

... – Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați. Am luat cu asalt biblioteca, căutând printre rafturi comorile literare.
În costumele noastre minunate, am defilat cu mândrie și am creat un adevărat spectacol de dans și cântec, dându-le viață personajelor noastre. Dar aventura nu s-a oprit pe tărâmul poveștilor! Am continuat parada în Orășelul Copiilor, apoi am poposit în Grădina Botanică, arătând tuturor cât de adorabili suntem. Cu costumele noastre spectaculoase am adus zâmbete pe chipurile oamenilor. La finalul carnavalului, doamna director adjunct Geta Eftimie ne-a înmânat diplome, apreciind ținutele și implicarea în frumoasa activitate. Această zi uimitoare a fost o modalitate perfectă de a încheia o perioadă plină de aventuri literare și de a crea amintiri de neuitat.
Felicitări, dragi copii!

Vacanța ALTFEL la bibliotecă!: club de vacanță, ediția a X-a10 august

La Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” copiii se bucură de vacanță și de activitățile incluse în cadrul Programului de vară. Sunt pregătiți să pornească în călătorii imaginare pe tărâmuri de vis, alături de pești curcubeu care îndeplinesc dorințele tuturor copiilor și de elfi care fac lumea mai bună, inspirați din cărțile împrumutate de la bibliotec

Pe lângă aceste activități creative, copiii au descoperit jocurile de cunoaștere care îi vor ajuta să construiască relații, să identifice puncte comune de interes și să se cunoască între ei. I-am ascultat cu atenție și ne-am bucurat să descoperim un grup de copii înclinați mai degrabă spre cooperare, decât spre competiție, inteligenți, empatici, care își doresc o lume mai bună. Felicitări, dragi copii pentru visurile frumoase și pentru creativitate!

Biblioteca Estivală: Săptămâna Talentelor 10 august

„Împlinește-ți toate visurile, dragul meu, și, mai ales, nu uita niciodată că ești unic”, acesta este mesajul inspirațional desprins din cartea zilei „Toți avem un talent”, din cadrul Atelierului de lectură ”Ce poți face cu o poveste”, desfășurat, joi, 10 august, în Grădina Publică. Invitata de astăzi, scriitoarea Vera Crăciun, însoțită de membrii Clubului de Lectură „Destine Junior”, a pus în scenă fascinând publicul,...

... un inedit spectacol de teatru, „Buburuza”, creație personală, apoi, tinerii scriitori și-au recitat timid și cu mari emoții poeziile.
Ne-am luat rămas bun de la ei și ne-am continuat activitățile zilnice, împreună am colorat, ne-am jucat și am dansat.
Hai și tu! Noi pregătim cărțile și surprizele iar voi veniți cu chef de joaca si de citit!

Ziua Marinei Române 9 august

Miercuri 9 august 2023 în cadrul evenimentelor organizate de Comandamentul Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila cu prilejul Zilei Marinei Române, Consiliul Județean Galați prin Biblioteca Județeană „V.A Urechia” a fost prezent cu lucrarea susținută de Geta Eftimie, director adjunct – „Din colecțiile Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”: Donația Mihail Drăghicescu.”

Tot cu acest prilej a avut loc vernisajul expoziției cu același titlu, expoziție realizată cu materiale din colecțiile bibliotecii.
La eveniment alături de gazdele evenimentului reprezentate de contraamiral de flotilă Marcel Neculae, comandantul flotilei Fluviale, au fost prezenți și contraamiral Mihai Panait, șeful Statului major al Forțelor Navale, și profesor dr. Mariana Păvăloiu.

BiblioASTRONOM: atelier de astronomie 9 august

Miercuri, 9 august 2023, micuții cititori au avut privilegiul de a fi ghidați într-o călătorie fascinantă de către doamna Iuliana Cantoneanu, muzeograf la Planetariul și Observatorul astronomic, Complexul Muzeal de Științele Naturii. Cu ochii plini de curiozitate, au explorat constelațiile strălucitoare, au descoperit planetele din sistemul solar și au învățat despre fenomenele uimitoare care guvernează Universul.

Această călătorie a lăsat o amprentă strălucitoare în inimile nădrăvanilor exploratori, inspirându-i să descopere secretele fascinante ale spațiului cosmic, deoarece Universul este o carte deschisă, cu pagini nesfârșite de mistere. Felicitări, dragi copii și mulțumiri doamnei muzeograf!

Clubul BiblioVACANȚA: Atelier de dicție7 august

Luni, 7 august 2023, într-o atmosferă plină de bucurie și entuziasm, micuții noștri cititori s-au întâlnit într-o ediție specială a Clubului BiblioVacanța, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați. Doamna Carmen Stoicu, profa de dicție, i-a ghidat într-o călătorie minunată prin lumea cuvintelor exprimate corect.

Copiii au participat la numeroase exerciții amuzante și interactive, explorând minunatele secrete ale unei dicții perfecte. Fiecare participant și-a descoperit propriul său potențial de a vorbi clar și expresiv, iar cuvintele au prins viață în vocea lor.
Ne-am distrat bine împreună și am creat amintiri prețioase! Bravo, dragilor! V-ați descurcat foarte bine! Felicitări și mulțumiri, distinsă doamnă! Exercițiile și jocurile distractive pe care ni le-ați prezentat au făcut din această zi o adevărată bucurie!

Biblioteca Estivală: Săptămâna Talentelor 7 august-11 august

Ești talentat, știi să dansezi, să cânți, să pictezi, să reciți sau pur și simplu vrei să te relaxezi, te așteptăm în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 10:00-14:00, la Biblioteca Estivală, în Grădina Publică. Săptămâna Talentelor a debutat astăzi, 7 august 2023, cu „Micii Trubaduri”, coordonați de prof. Cătălin Fălcaru și instructor Monica Bănceanu. În acorduri de chitară, copiii au cântat „Piața Romană nr. 9”, „Lulu e țestoasa mea”, precum și alte cântece binecunoscute.

Au fost mai mulți curajoși, care și-au etalat talentele și apoi, au colorat cele mai frumoase imagini cu personaje îndrăgite. Vă așteptăm, cu mare drag, și zilele următoare și vă garantăm activități inedite, alături de invitații noștri surpriză.

Biblioteca Estivală: Săptămâna Sănătății 4 august

La Biblioteca Estivală organizată în Grădina Publică, ultima zi din Săptămâna Sănătății a fost dedicată sportului și dansului. A fost o zi plină de entuziasm și energie, copiii s-au aventurat în lumea minunată a dansului, ghidați de talentatele instructoare Andreea Iftene și Mona Oncescu. Micuții au descoperit bucuria mișcării ritmice și au explorat dansul popular iar prin jocuri distractive, s-au simțit mai încrezători în forțele proprii. Evenimentul de astăzi, care a presupus mișcare, dans și energie, a fost unul memorabil, acestea fiind ingredientele unei vieți sănătoase și armonioase.

Biblioteca Estivală: Ce poți face cu o poveste 3 august

Vrei să fii bine crescut? Atunci trebuie să fii bine hrănit!” În cadrul Atelierului de lectură ”Ce poți face cu o poveste” desfășurat în Grădina publică, joi, 3 august, împreună cu micii cititori am citit cărți despre cum să hrănim corpul corect prin alimentație sănătoasă și mintea prin gânduri și emoții pozitive. Din ”ABC de nutriție”, cartea dr. Mihaela Bilic, am aflat informații prețioase despre rolul alimentelor în organism, toate explicate într-un mod interesant și distractiv.

Jocuri, experiențe legate de mâncare, curiozități și secrete despre alimente, exerciții de istețime, ce și cât trebuie să mâncam ne-au antrenat mintea pentru a descoperi tainele nutriției. Hai și tu în aventura magică a Atelierului de lectură „Ce poți face cu o poveste” !
Vino joi, între 10-12, în Grădina publică la Biblioteca Estivală.

Clubul BiblioVACANȚA: În lumea minunată a albinelor3 august

Joi, 3 august 2023, micuții noștri cititori au avut parte de o experiență minunată și educativă! Ne-am adunat la umbra copăcelului pentru a explora împreună o poveste magică intitulată Prietena mea, Albina. Pagină cu pagină, am descoperit o lume plină de aventuri și învățăminte, în care prietenia dintre o fetiță și o albină jucăușă a cucerit inimile noastre. Dar aventura noastră nu s-a oprit aici! Plini de nerăbdare, am plecat zumzăind către Complexul Muzeal de Științele Naturii, unde am avut bucuria de a fi întâmpinați de către doamna muzeograf Olga Mormocea, ghidul nostru în această călătorie fascinantă.

Am învățat cum albinele lucrează împreună într-o comunitate bine organizată și eficientă, fiecare albină având rolul ei special, iar prin multă muncă, contribuie la prosperitatea stupului. La final, cu mânuțele lor harnice, au creat o amintire memorabilă - un fagure plin de savoare. După o plimbare plină de descoperiri prin Grădina Botanică, ne-am întors la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, cu inimile pline de încântare pentru această experiență minunată. Bravo, copii! Felicitări și mulțumim doamnei muzeograf!

Dimitrie Cantemir: Un Uomo universale la porțile Orientului 3 august - 29 septembrie

În perioada 3 august – 29 septembrie 2023, la Popasul Bibliofilului de la sediul central, va fi deschisă expoziția - Dimitrie Cantemir: Un Uomo universale la porțile Orientului, ce cuprinde reproduceri după documente păstrate în colecțiile Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”. Dedicată marelui umanist român la împlinirea a 300 de ani de la moarte, expoziția dorește să readucă în atenția publicului câteva crâmpeie din biografia sa, dar mai ales excepționala sa operă, de factură enciclopedică. Expoziția reunește portrete, stampe de epocă, mărturii ale cronicarilor vremii, precum și ediții rare, păstrate în colecțiile bibliotecii noastre.

Clubul BiblioVACANȚA: Lectura, o bucurie!2 august

O zi minunată, plină de magie și prietenie, miercuri, 2 august 2023, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați! Într-o atmosferă caldă și prietenoasă, ne-am cunoscut mai bine, descoperind poveștile preferate ale fiecăruia. Apoi, prietenul nostru, Rareș Tăbuș, ne-a încântat cu un mini recital la fluier. Am ascultat cu sufletul deschis sunetele melodioase ale fluierului său și am simțit cum muzica ne-a legat și mai strâns ca prieteni. Concertul lui a fost unul special, desfășurat în aer liber, în curtea bibliotecii, unde am fost înconjurați de natură.

Rareș a fost generos și ne-a învățat pași de dans popular, iar noi am format o horă a prieteniei în jurul lui. Toți, mici și mari, ne-am prins de mână și am dansat cu zâmbete pe fețe. A fost o activitate memorabilă, care ne-a umplut inimile cu bucurie și ne-a adus și mai aproape unii de ceilalți. Cu siguranță, aceste momente pline de căldură și prietenie vor rămâne în amintirile noastre pentru totdeauna! Ne place la Bibliotecă! Mulțumim doamnei prof. Cecilia Monica Păduraru! Felicitări, Rareș! Mulțumim, Diana Tăbuș.

Clubul BiblioVACANȚA: Curcubeul emoțiilor2 august

Miercuri, 2 august 2023, în a doua zi a atelierului intitulat Curcubeul emoțiilor", alături de domnișoara psiholog Andreea Rață, am avut o experiență minunată. Am descoperit povestea lui "Sam cel prea timid", apoi, micuții noștri plini de energie s-au lasat prinși în magia unui joc de rol captivant. Cu jucariile lor preferate, copiii au creat lumi imaginare, explorând împreună fiecare emoție și învățând să le înțeleagă.

Am inventat personaje amuzante pentru fiecare emoție și am jucat teatru într-un mod distractiv! Andreea ne-a ghidat cu veselie, iar noi ne-am simțit mici exploratori emoționali. A fost o aventură de neuitat în lumea magică a emoțiilor, plină de culoare și veselie, iar zâmbetele copiilor au fost precum razele strălucitoare ale curcubeului! Felicitări și mulțumiri, Andreea!

Clubul BiblioVACANȚA: Alimente haioase1 august

Alt atelier interesant! Unde? La Clubul BiblioVACANȚA, Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, marți, 1 august 2023! Copiii au fost invitați de către doamna prof. Cecilia Monica Păduraru la o frumoasă activitate intitulată Alimente haioase. Plini de entuziasm, am pornit împreună spre o experiență educativă, iar doamna profesoară, prietenă dragă a Bibliotecii, a fost ghidul nostru în călătoria prin lumea alimentelor sănătoase și echilibrate.

Participanții au învățat că legumele și fructele sunt bogate în vitamine și fibre, iar lactatele oferă calciu pentru oase rezistente. Au aflat că un mic dejun sănătos îi încarcă cu energie pentru o zi plină de aventuri, iar proteinele sunt prieteni puternici și îi ajută să fie campioni la joacă. Toate acestea ne dau putere să explorăm lumea cu zâmbete și bucurie! Bravo, dragi copii! Felicitări și mulțumiri doamnei profesoare.

Clubul BiblioVACANȚA: Curcubeul emoțiilor1 august

În prima zi a lunii august, micuții cititori s-au aventurat într-un atelier minunat numit Curcubeul Emoțiilor, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați. Au ascultat povestea captivantă a cărții „Monstrul culorilor", Anna Llenas, iar paginile pline de culoare i-au purtat pe copii în călătoria emoțiilor. După aventura cu „Monstrul culorilor", invitata noastră, domnișoara psiholog Andreea Rață i-a primit cu brațele deschise și le-a dezvăluit tainele emoțiilor.

Le-a spus că fiecare emoție are propria ei poveste, culoare și putere magică, doar că este important să le acceptăm și să le înțelegem! Jocurile interesante organizate în cadrul atelierului i-au făcut să râdă în hohote, copiii dansând bucuria, tristețea, frica și mulțimea de alte emoții într-o simfonie colorată de mișcări. La finalul activității, copilașii s-au simțit mai aproape unii de alții și de toate emoțiile, mai puternici și mai încrezători în capacitatea lor de a le înțelege, realizând că fiecare emoție are un rost și că le oferă o varietate fascinantă de trăiri.

Biblioteca Estivală: Săptămâna sănătății 31 iulie-4 august

Biblioteca Estivală din Grădina Publică își continuă activitatea cu Săptămâna Sănătății, în perioada 31 iulie – 4 august 2023. În prima zi, tema atelierului a fost „Ce și cât mâncăm?”. Împreună cu cei mici și bunici am aflat că secretul sănătății stă în varietate și moderație. Când a venit vorba despre fructe și legume, cei mici au răspuns în cor: sunt sănătoase! Pline de fibre și minerale, ele trebuie consumate zilnic: legumele nelimitat, iar fructele în loc de desert.

La finalul primei zile, cei mici au degustat bunătăți din grădină și ne-au povestit ce ar găti ei cu ele, dar și ce preferă să mănânce acasă. În următoarele zile, copiii prezenți la Biblioteca Estivală, alături de bibliotecari și voluntarii bibliotecii, vor avea posibilitatea să citească, să coloreze și cel mai important să învețe prin joc cum să aibă grijă de sănătatea lor.
Așadar, vă așteptăm să fiți alături de noi și în această săptămână, care vă garantăm că va fi de neuitat!

August      

Vă așteptăm cu drag la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați atât la Sediul central (Str. Mihai Bravu nr. 16) cât și la filiale: Filiala Nr. 1 „Costache Negri“ (Str. Regiment 11 Siret, Galați; Clubul Sidex «Arcelor Mittal») și Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea“ (Str. 1 Decembrie 1918, nr. 25).

În perioada 14-15 august 2023, sediul central și cele două filiale ale Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați vor fi închise pentru public (H.G. nr. 1555/2022). De miercuri, 16 august 2023, Biblioteca revine la programul normal de lucru, de luni până vineri de la ora 9.00 la ora 17.00, iar duminica în intervalul orar 9:00 – 13:00.

În luna august, Zi sanitară va fi în data de 25 august 2023.