Clubul Curioșilor 31 august

Miercuri, 31 august 2022, ora 10,00, la sediul central al Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” Galați, instituție subordonată Consiliului Județean, a avut loc ultima activitate, cu tema „Ce mică e vacanța mare!”, din cadrul proiectului educațional Clubul de vacanță - Clubul Curioșilor, organizat de Compartimentul Împrumut la Domiciliu pentru Copii. După festivitatea de premiere a colaboratorilor și elevilor voluntari, Ștefan povestitorul ne-a încântat cu „Povestea lui Păcală”.

Apoi, membrii Clubului „Meb artistic School”, coordonați de instuctor Monica Bănceanu și Grupul „Micii Trubaduri”, coordonați de prof. Cătălin Fălcaru, au susținut un frumos program artistic.
A fost o vară călduroasă, atât din punct de vedere termic, cât și din punct de vedere al activităților derulate la Bibliotecă, precum și a relațiilor de prietenie încheiate între copii, cadre didactice, părinți și bunici. Vom reveni în curând, cu noi proiecte de toamnă și cu o nouă colecție de cărți, astfel încât micii cititori să vină cu drag la Bibliotecă. Succes la școală, dragi copii!. (Detalii program).

Ce poți face cu o poveste – atelier de lectură 30 august

Marți, 30 august, ora 11.00, la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a avut loc ultimul atelier, „De ce e important să citim împreună”, din cadrul proiectului „Ce poți face cu o poveste – atelier de lectură”. Vara noastră de poveste s-a sfârșit într-o dispoziție pozitivă și fascinantă. Copiii au primit în dar câte o carte, iar Alexandra, de ziua numelui, ne-a îndulcit cu bomboane de ciocolată. Prezența și zâmbetul sincer al copiilor au dăruit bibliotecii din nou haina fericirii și a copilăriei. Călătoria noastră în lumea poveștilor continuă. Ne revedem la atelierele din vara viitoare, dragi copii!

Clubul „Vacanța ALTFEL la Bibliotecă” 30 august

Pentru toate activitățile frumoase ce se desfășoară la Bibliotecă, există și un final! Clubul de vacanță „Vacanța ALTFEL la Bibliotecă” ce s-a desfășurat la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A.Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, s-a încheiat. Copiii s-au bucurat de o vacanță inedită, cu activități pe măsură, ca într-un basm în care totul este frumos, distractiv, magic și cu final fericit.

Copleșiți de emoție, copiii s-au bucurat de surpriza echipei de bibliotecari. Fiecare copil a primit o carte și o diplomă de participare, ca amintire de la clubul de vacanță din acest an. Pentru toate momentele frumoase, mulțumim partenerilor clubului de vacanță: Aerodromul Aerial Vădeni, Serviciul Județean de Ambulanță Galați, cadrelor didactice: Mariana Capriș, Geanina-Cătălina Radu, Talida Constandache, Ionica Miron și Florina Ștefan, precum și voluntarilor bibliotecii.
Vă așteptăm să vă bucurați în continuare de colecția impresionantă de cărți și alte documente, precum și de activitățile derulate de către Biblioteca Județeană „V.A.Urechia” și filialele sale.

Clubul „Vacanța ALTFEL la Bibliotecă” 25 august

La Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, s-a desfășurat ultima activitate din cadrul Clubului de vacanță. Copiilor le-au fost prezentate lucrările marelui pictor român Nicolae Grigorescu și tehnica sa de lucru, pe înțelesul lor. O incursiune interesantă cu multe informații, culoare, talent și creativitate, toate laolaltă, într-un decor cromatic prezentat de doamna Mariana Capriș, profesor învățământ primar la Liceul Teoretic ”Mircea Eliade”, căreia îi mulțumim din inimă pentru dăruire și implicare.

Clubul de vacanță pentru adolescenți „Cafeneaua Culturală” 25 august

Joi, 25 august, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia", instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a organizat, în cadrul clubului „Cafeneaua Culturală”, evenimentul „Care este talentul tău? - dans, muzică și voie bună". Au fost invitate trupele de dans ale „Cercului de Gimnastică ritmică" de la Palatul Copiilor din Galați, coordonat de doamna profesoară Geanina Felea: Minidance, Rytmic Dance, Shining Stars și Princess.

Talentatele și ambițioasele campioane, îndrumate de inimoasa și sufletista lor profesoară, Geanina Felea, ne-au încântat cu grația, măiestria, coordonarea și sincronizarea perfectă. Printre numeroasele premii pe care fetele le-au obținut, enumerăm doar câteva:

  • titlul de campioane naționale la concursurile specifice Palatului Copiilor;
  • titlul de campioane internaționale la Vaslui, în cadrul Concursului „Prietenia”;
  • Marele trofeu de la Campionatul Național de la Bacău etc.

Clubul Curioșilor 24 august

Miercuri, 24 august 2022, ora 10,00, la sediul central al Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” Galați, instituție subordonată Consiliului Județean, a avut loc penultima activitate din cadrul Clubului de vacanță - Clubul Curioșilor. Tema zilei de astăzi a fost „Emoția mea, prietena mea!”, activitate pregătită cu multă dăruire de colectivul de cadre didactice de la Școala Gimnazială nr. 28. Din program menționăm: „Să ne cunoaștem cu parașuta curcubeu”, „Ce sunt și cum gestionăm emoțiile”, „Mima emoțiilor”, „Brățara prieteniei”. S-au citit și interpretat poveștile „Copilul și emoțiile” de Clara Ruse și „Povestea dragonului furios”, iar la final, printr-un dans al prieteniei ne-am exprimat bucuria și fericirea că astăzi ne-am reîntâlnit la Bibliotecă. (Detalii program).

Clubul „Vacanța ALTFEL la Bibliotecă” 23 august

O activitate delicioasă, am spune noi! De acord cu noi au fost și copiii care au savurat fructele zemoase, sățioase și bogate în vitamine, în cadrul unui nou atelier desfășurat la Clubul de vacanță de la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați. Așa că, am pornit într-o călătorie exotică și am aflat cum ne putem împrieteni cu legumele și fructele și câte beneficii pot aduce acestea sănătății noastre. Felicitări pentru ideile creative și pentru salata de fructe răcoroasă și aromată!

Ce poți face cu o poveste – atelier de lectură 23 august

Marți, 23 august, ora 11:00, la Compartimentul Împrumut la Domiciliu pentru Copii din cadrul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a avut loc Atelierul nr. 6 „Lecturi alternative”, din cadrul proiectului educațional „Ce poți face cu o poveste”. Astăzi, Sofia a ales o lectură amuzantă „Nu vreau să citesc. Deloc. Și punct. Sfârșit”, de Emma Perry, iar Alex ne-a citit o poveste chinezească, „Nunta sobolului”. Alexandra, Nectaria, Daria, Ștefania, Mara și Dinu ne-au amuzat cu cele mai frumoase glume și ghicitori. Bucuroși că încă mai sunt în vacanță, copiii au devorat cu plăcere cele mai interesante cărți din colecțiile noastre.

Tabăra de creație „Axis Libri” 23 august

Marți, 23 august 2022, în cadrul Taberei de creație „Axis Libri”, care a avut loc la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, voluntarii prezenți au luat parte la un atelier interactiv în limba engleză pe tema eseului creativ. Colega noastră, Gabriela Debita, le-a prezentat tinerilor câteva modalități de începere a unui eseu personal, precum și strategii de stimulare a gândirii introspective și a abilității de a identifica conexiuni și configurații ale ideilor.

BiblioVACANȚA 2022, ultima filă!!! 18 august

Joi, 18 august 2022, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, s-a desfășurat festivitatea de închidere a activităților Clubului BiblioVACANȚA 2022, ediția a VII-a! Copilărie, bucurie, soare, distracție, zâmbete, ploaie, curcubeu...Toate acestea au creat un tablou minunat! Vă mulțumim și vă iubim!

Clubul „Vacanța ALTFEL la Bibliotecă” 16-19 august

În cadrul Clubului de vacanță ce se desfășoară la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județeane „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați s-au desfășurat în această săptămână două activități care ne-au dus cu gândul la acea imensitate albastră, impunătoare și atât de primitoare - MAREA.

Așa că, ne-am imaginat că suntem acolo și simțim nisipul fin sub tălpi, briza mării și adunăm scoici, aceste minuni ale naturii pe care ne-am gândit să le personalizăm împreună cu copiii, să fim creativi, ingenioși, meticuloși și să ne bucurăm de vacanță și de curiozități despre mare.
Toată aprecierea noastră pentru doamna profesor Geanina-Cătălina Radu de la Colegiul Tehnic „Paul Dimo” pentru implicare, dăruire și sprijin în derularea acestor activități, precum și mulțumiri pentru frumoasa colaborare școala - bibliotecă!

Clubul de vacanță pentru adolescenți „Cafeneaua Culturală” 18 august

Mișcarea și alimentația sănătoasă, ingredientele esențiale pentru o dezvoltare armonioasă din toate punctele de vedere: fizic, psihic, emoțional. Voluntarii noștri cunosc aceste aspecte dar au preferat să le aprofundeze la sesiunea de informare care a avut loc astăzi la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, în cadrul clubului de vacanță pentru adolescenți, „Cafeneaua Culturală”.

Despre construirea unui corp frumos le-au vorbit invitații: Iulia Mihai, instructor fitness, Mihaela Bîrligea, antrenor natație și Grațiano Dinu, fost campion național de patinaj artistic, actualmente antrenor și kinetoterapeut. Sportul este pentru toate vârstele, crește speranța de viață, aduce beneficii pentru sănătate, oferă încredere și respect față de propria persoană.

Clubul BiblioVACANȚA: Carnavalul personajelor din povești 17 august

Cărțile prea îndrăgite /Astăzi și-au deschis coperta /Și-au adus chiar val cu val /Personaje-n Carnaval. /Lumea basmelor îndată, /Cu-n cântec a debutat /Și-a adus în fața noastră: /Pe Motanul încălțat, /Ursul, vulpea cea șireată, /Elsa, Ana, doi pirați /Trei prințese, o regină /Și eroi neînfricați. /O felicităm și pe organizatoare /Scufița Roșie Fermecătoare! Cu mic cu mare, miercuri, 17 august 2022, copiii de la Clubul BiblioVACANȚA s-au costumat și au participat la parada personajelor din povești! Felicitări, dragilor! Ați fost minunați!

Clubul BiblioVACANȚA: Copii sănătoși, dinți frumoși! 17 august

La BiblioVACANȚA avem parte de multe surprize! Miercuri, 17 august 2022, invitata zilei a fost doamna doctor stomatolog Oxana Molnic, care le-a vorbit copiilor despre importanța îngrijirii dentare, ce impune întotdeauna o igienă orală specială. Copiii au fost atenți, mai ales la demonstrația despre periajul dinților și au ascultat curioși sfaturile pertinente despre prevenirea cariilor. Vă mulțumim din suflet, doamna doctor!

Clubul Curioșilor 17 august

Astăzi la ora 10,00 s-a desfășurat o nouă activitate din cadrul Clubului de vacanță - Clubul Curioșilor. Acțiunea a avut loc în compartimentul Multimedia a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați. Activitatea „Atelier de lectură” a fost susținută de Prof. Tincuța Tufă, director al Școlii Gimnaziale nr. 20 și a Școlii „Mihai Viteazul”, care cu măiestrie și dăruire, a captat atenția tuturor participanților și a voluntarilor Bibliotecii. (Detalii program).

Clubul BiblioVACANȚA: 112...POMPIERII!!! 16 august

Marți, 16 august 2022, alături de copii, părinți și bunici, au fost prezenți reprezentanți ai ISU Galați. Eroii noștri au explicat participanților cum trebuie să se comporte în caz de incendiu, iar micuții au fost curioși să cunoască aspecte cu privire la meseria de pompier. După ce le-au fost prezentate posibile cauze de incendiu, mijloace de intervenție și echipamente specifice, cei mici au fost încântați să probeze căștileși mănușile de protecție, apoi au asistat la stingerea unui incendiu imaginar. La final, copilașii au avut ocazia să exploreze spectaculoasa mașină de intervenție, să pornească sistemele acustice și luminoase. A fost o activitate interesantă și educativă, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari! Vă mulțumim din suflet, bravi pompieri!

Clubul BiblioVACANȚA: Învățăm să fim responsabili 11 august

Joi, 11 august 2022, am devenit mai responsabili, întrucât invitații noștri din cadrul Biroului Siguranță Școlară - domnul comisar Andrei Butoiu și doamna subinspector Andreea Naltabar - Biroul pentru Protecția Animalelor IPJ, Galați, ne-au oferit îndrumări pertinente privind educația pentru protecția animăluțelor.Ne-au fost prezentate clar și relevant informații prețioase și sfaturi utile de către cei doi reprezentanți ai Poliției, iar copiii au ascultat cu mare interes și curiozitate. Cu siguranță, după această frumoasă activitate vom fi mai atenți, mai conștienți și mai responsabili în ceea ce privește animalele...și nu numai!!!

Tabăra de creație „Axis Libri” 16 august

În cadrul Taberei de creație „Axis Libri” care a avut loc marți 16 august 2022 la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, voluntarii prezenți au făcut un pas înainte în pregătirea lor profesională și academică. Colega noastră, Gabriela Debita, a susținut o prelegere în limba engleză, cu tema „Cum se redactează un eseu”. Citirea cu atenție a cerințelor, ipoteza, argumentarea, formularea concluziilor, respectarea tehnicii redactării aceștia sunt indicatorii unui eseu de calitate, pentru a obține note mari la examenele pe care tinerii le vor avea de susținut mai devreme sau mai târziu.

Clubul de vacanță pentru adolescenți „Cafeneaua Culturală” 11 august

Tema clubului de vacanță „Cafeneaua Culturală” de joi, 11 august 2022, „Alege-ți profesia”, s-a dovedit a fi extrem de captivantă. În curtea Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, s-au reunit invitați din diferite domenii de activitate, care au povestit despre cum și-au început cariera, stimulând participanții să adreseze nenumărate întrebări.

Ofițer în rezervă Cristian-Laurențiu David, actualmente Director Resurse Umane la Universitatea „Dunărea de Jos” Galați le-a prezentat tinerilor aspecte din fosta și actuala carieră, oferind răspunsuri menite să îi lămurească mai bine în viitoarea orientare profesională. Colonel Eugen Chiriță, purtător de cuvânt la ISU Galați, și-a mărturisit pasiunea de o viață pentru uniforma militară, pe care, îmbrăcând-o, a înțeles că se află în slujba oamenilor prin numeroasele misiuni de salvare desfășurate.
Conf. univ. dr. Victor Mihăilescu de la Facultatea de Arte din Galați, membru fondator Kinelink, a folosit un discurs motivațional și totodată amuzant pentru a-și descrie cariera în domeniul artei cinematografice, respectiv actor, producător, regizor.
Răzvan Tudoran, fost voluntar al Bibliotecii, în prezent specialist IT, a arătat participanților cât de complex este domeniul în care lucrează, foarte căutat pentru joburile bine plătite, dar și pentru satisfacțiile pe care le oferă.
La final, Violeta Răpișcă, antreprenor pasionat de arta culinară, a preferat să-și prezinte parcursul în carieră printr-o demonstrație de gătit în timp real, tinerii delectându-se cu câteva feluri de paste și cu prăjituri „inspiraționale”. O întâlnire plină de savoare, invitați care, dincolo de uniformă sau de vasta experiență profesională, au empatizat cu publicul și au clarificat multe necunoscute privind alegerea unei profesii.

Prezentări de carte pentru tineret 10 august

Miercuri, 10 august 2022, la ora 10:00, în cadrul Clubului de vacanță „Clubul curioșilor”, organizat la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, a avut loc o lectură publică susținută de scriitorul brăilean Liviu Chifane, care și-a prezentat cele mai noi apariții editoriale: „Copilul deltei”, „Eroi din întâmplare” (vol. 1 și 2) și „Sparg nuci”. Buna dispoziție și entuziasmul adolescenților participanți au contribuit la dezlegarea unui rebus, care a dezvăluit numele noului volum al autorului, în curs de apariție.

Clubul BiblioVACANȚA: Atelier de creație 9 august

Lumea copilăriei e stăpânită de demonul creației artistice. Mai artist decât copilul cred că nu e niciun artist în lume. Să ai inimă să-l simți și minte să-l pricepi”. I. Drăgan
Miercuri, 9 august 2022, ne-am îndreptat spre atelierul de creație și am constatat că mânuțele noastre au puteri magice și pot face lumea mai frumoasă. Cu ajutorul hârtiei, boabelor de cafea, pastelor făinoase, semințelor, copiii au reușit să realizeze cele mai frumoase tablouri, pe care le vor păstra ca mărturii a acestei minunate aventuri în care au descoperit o lume plină de imaginație și creativitate.

Ce poți face cu o poveste – atelier de lectură 9 august

Marți, 9 august, ora 11:00, la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a avut loc cel de-al patrulea atelier, „Zâmbete și cărți”, din cadrul proiectului „Ce poți face cu o poveste – atelier de lectură”. Proiectul nostru a căutat mereu să aducă zâmbete, joacă și conectare, dar mai ales, drag de carte și tot ce poartă bun cu ea lectura. Astăzi am făcut micile inimioare de cititori să bată la unison în ritmuri de poveste, cu cele mai frumoase cărți pentru copii. Hai și tu! Călătoria noastră prin lumea poveștilor continuă.

Tabăra de creație „Axis Libri” 9 august

Ana, una dintre voluntarele noastre, pasionată de tehnica origami, a ales să o împărtășească și altor tineri, participanți la Tabăra de creație „Axis Libri”, care a avut loc marți, 9 august 2022, la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați. Cu răbdare și migală, piesele origami s-au îmbinat armonios în obiecte delicate precum lebede, flori, copaci, animale, care pot fi admirate în cadrul unei suave expoziții plină de culoare. Pentru unii joc, pentru alții artă, adolescenții și-au pus în valoare creativitatea, având drept beneficii atât obiectele în sine, cât și perseverență, relaxare și amuzament.

Clubul BiblioVACANȚA: În același timp în jurul lumii 8 august

Atelierul din cadrul Clubului BiblioVACANȚA, ne invită să facem turul lumii în compania unei păsări călătoare. Alunecând ușor din zori către noapte, descoperim, alături de ea, ce se întâmplă în același moment în diferite locuri de pe planeta noastră, descoperind cultura, tradițiile, geografia și arta culinară din țările respective. Explozie de culoare, orașe coloniale, gastronomie delicioasă, ruine antice și junglă tropicală. Vederile realizate de copii aproape de finalul călătoriei imaginare sunt doar o parte din bucuria creativității, a descoperirii de noi cunoștințe și posibilități de valorificare a forțelor proprii. Felicitări, dragi copii!

Clubul „Vacanța ALTFEL la Bibliotecă” 8-12 august

La Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” distracția s-a mutat în aer liber! Pe terenul de sport de la Școala Gimnazială Specială „Constantin Pufan” Galați, jocurile au fost la loc de cinste, iar bucuria copiilor pe măsură. Am savurat împreună momentele de veselie, joacă și libertate, alături de doamnele: Talida Constandache, profesor Kinetoterapie, Florina Ștefan, profesor Kinetoterapie, Ionica Miron, profesor educator învățământ preșcolar special, precum și voluntarilor clubului de vacanță Cătălin-Costin Crap și Bianca Constandache. Mulțumim tuturor pentru implicare și sprijin!

Cineclubul românesc F-Sides Chapters 8 august

Luni, 8 august 2022, la ora 13:30, a avut loc, la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, o nouă întâlnire din cadrul cineclubului românesc F-Sides, primul cineclub românesc dedicat exclusiv filmelor făcute de femei și modurilor alternative de a privi și reprezenta feminități în cinematografie și societate. Tinerii, între 15 și 19 ani, care au participat la acest cineclub au fost deja selectați de către inițiatorii proiectului F-SIDES Cineclub (organizat de Asociația Room 2046) și, în cadrul întâlnirii, au vizionat filmul „L'une Chante, L'autre Pas (One Sings, the Other Doesn't)” (1977), regizat de Agnès Varda. Vizionarea a fost urmată de o discuție despre percepția adolescenților asupra filmului, luând în calcul materiale despre istoria feminismului pe care le-au studiat în prealabil. Întâlnirile cineclubului vor fi periodice, o dată pe lună, timp de 8 luni.

Clubul BiblioVACANŢA – BiblioASTRONOM 3-4 august

Miercuri, 3 august și joi, 4 august, copilașii au fost curioși și dornici să descopere informații despre Soare, atelier coordonat de către doamna Iuliana Cantoneanu, muzeograf la Planetariul și Observatorul Astronomic. Ne-am trezit călătorind prin timp într-o navă spațială și am descoperit atâtea lucruri interesante, cum ar fi: cu foarte mult timp în urmă, astronomii credeau că Pământul este în centrul Universului, dar astăzi știu că Soarele este cel care influențează totul. Drăgălașii noștri au mai aflat că pe măsură ce planetele au început să se formeze în jurul Soarelui, gravitația lui le-a determinat dimensiunile, orbitele, clima, chiar durata zilelor și anilor. Dacă nu ar fi Soarele, pe Pământ, nu ar exista viață!!! Călătoria noastră în Univers a fost foarte interesantă și spectaculoasă. Grație doamnei muzeograf, astronomia ni se pare mult mai fascinantă acum! Felicitări și mulțumiri!

Clubul BiblioVACANŢA – „Descoperim, învățăm și ne distrăm!” 1-2 august

În prima zi a lui Gustar, copiii din cadrul Clubului BiblioVACANȚA au trecut pragul Complexului Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță”, unde au descoperit lumea inedită a melcilor, atelier coordonat cu mult profesionalism de către doamna muzeograf Olga Mormocea. Diferită de lumea păsărilor, a insectelor și cea a mamiferelor, lumea melcilor s-a dovedit a fi fascinantă și interesantă. Copiii au dobândit cunoștințe despre viața lor, despre cum și cu ce se hrănesc, cum se înmulțesc și cum se deplasează. În cea de-a doua zi, doamna muzeograf ne-a facilitat o reală incursiune prin lumea albinelor. Am zumzăit și noi de nerăbdare să aflăm aspecte uimitoare, din viața acestor mici vietăți, atât de folositoare umanității. Cu toții știam că albinele sunt cele care contribuie la polenizarea florilor, dar am descoperit cu surprindere, prin intermediul atelierului, că viața într-un stup de albine este un adevărat miracol. Copiii au aflat că fiecare albină are un rol bine definit în cadrul familiei, unde găsim mai multe specializări. Felicitări și mulțumiri!

Clubul „Vacanța ALTFEL la Bibliotecă” 1-5 august

„Siguranța și sănătatea pacienților este prioritatea noastră principală”, afirma într-una din vizite domnul doctor Mihai Polinschi, director medical al Serviciului Județean de Ambulanță Galați. Am avut plăcerea pe parcursul întâlnirilor din cadrul programului Clubului de vacanță, să-l cunoaștem și să ne povestească ce implică această profesie și cum este să fii contra cronometru, când știi că viața unui pacient depinde de acele minute prețioase care îi pot salva viața. Copiii au primit informații atât despre dotarea și funcționarea echipamentelor de pe ambulanțe, cât și informații despre aplicația apel 112, ce permite transmiterea automată a coordonatelor geografice de pe telefonul mobil al persoanei care raportează o urgență, către acest serviciu. Mulțumim domnului doctor Mihai Polinschi pentru aceste zile interesante, cu convingerea deplină că suntem pe mâini bune datorită acestor oameni minunați, pregătiți să intervină în orice moment pentru salvarea semenilor.

Clubul de vacanță pentru adolescenți „Cafeneaua Culturală” 4 august

Tema propusă joi, 4 august 2022, la Cafeneaua Culturală, club de vacanță pentru adolescenți organizat de Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a atras un număr mare de participanți, interesați de proiecte și programe Erasmus. Tinerii și-au spus „Poveștile de succes”, experiențele trăite în cadrul mobilităților din care au făcut parte și s-au arătat interesați de informațiile primite. Întâlnirea a reunit elevi buni și frumoși, dornici să contribuie la manifestări specifice educației formale și non-formale, având drept motivație dezvoltarea personală, profesională și socială, înțelegerea unor culturi și țări noi, dar și sentimentul de apartenență la valorile europene, respectiv implicarea activă în comunitate.

Lansare de carte 3 august

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, vă invită la o întrunire profesională, ocazionată de lansarea cărții „Sisteme de organizare a cunoștințelor: reprezentare și acces la subiecte”, autoare fiind doamna Victoria Frâncu, doctor în biblioteconomie și știința informării, fostă bibliotecară la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București. Activitatea se va desfășura la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, miercuri, 3 august 2022, ora 12:00, în Sala „Mihai Eminescu”. Moderatori vor fi: Corina-Emanuela Dobre, managerul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați și Dorina Bălan, șef birou Catalogarea Colecțiilor. Control de Autoritate. Colecții Speciale. Vă așteptăm cu interes!

Tabăra de creație „Axis Libri” 2 august

Arta ne ajută să comunicăm folosind un limbaj diferit și personal, lucru minunat pentru toți oamenii, dar mai ales pentru participanții la Tabăra de creație care se desfășoară în fiecare marți, la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” instituție subordonată Consiliului Județean Galați. Joi, 2 august 2022, tinerii au pictat pe diferite suprafețe: hârtie, pânză, lut, lăsându-și emoțiile să iasă la suprafață. Au râs, au socializat, au învățat lucruri noi despre artă și natură, altfel spus au creat armonie între minte și suflet.

Ce poți face cu o poveste – atelier de lectură 2 august

Marți, 2 august, ora 11:00, la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a avut loc cel de-al treilea atelier, Biblioteca distractivă, din cadrul proiectului Ce poți face cu o poveste – atelier de lectură. Jocul de rol și lectura i-au înveselit pe cei mici. Activitățile au îmbinat tehnici de educație nonformală cu lectura interactivă și i-au provocat pe cei mici să își activeze imaginația prin lectură. Împreună am creat o experiență unică și memorabilă menită să le stârnească interesul și motivația pentru lectură pe termen lung. Am descoperit copii energici, fericiți să descopere că lectura poate fi distractivă. Așteptăm cu drag să ne întâlnim și săptămâna viitoare pentru o nouă porție de lectură, creativitate și bună-dispoziție.

August la Bibliotecă      

Vă așteptăm cu drag la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați atât la Sediul central (Str. Mihai Bravu nr. 16) cât și la filiale: Filiala Nr. 1 „Costache Negri“ (Str. Regiment 11 Siret, Galați; Clubul Sidex «Arcelor Mittal») și Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea“ (Str. 1 Decembrie 1918, nr. 25).

În luna august, Zi sanitară va fi în data de 26 august 2022.
Vă invităm la o rememorare a evenimentelor din luna anterioară prin afișele create de noi.

Mulțumim că veniți la Bibliotecă!