Cel mai recent număr al revistei Buletinul Fundației Urechia 28 decembrie

La final de an, vă semnalăm apariția celui mai recent număr al revistei Buletinul Fundației Urechia (23/2022), care va fi disponibil mai întâi în format electronic pe site-ul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, la rubrica Publicații ale Bibliotecii / Periodicele Bibliotecii. Conținutul său, prin tematica preponderent abordată, gravitează în jurul importanței și semnificației culturale a recentului titlu - Marca Patrimoniului European, acordat de Comisia Europeană pentru situl care a fost sediul Comisiei Europene a Dunării, iar din 1968 - sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”.

Subiectul despre acest monument istoric și de arhitectură se integrează într-o amplă perspectivă asupra zonei Dunării de Jos și a nordului dobrogean, incluzând Delta Dunării, excelent redată prin articolele semnate de prof. univ. dr. C-tin Ardeleanu, Letiția Buruiană, Dorina Bălan, Dan Arhire, Sorin Langu și Varino. Totodată, aportul unor personalități la moștenirea culturală locală, precum și unele contribuții la spiritualitatea universală sunt relevate în studii și articole documentare semnate de: Leonica Roman, Maricica Sava, Vasile Savin, Ovidiu Cristian Nedu, Theodor Parapiru și Tudose Tatu. Nu lipsesc, desigur, importante abordări tematice de specialitate în bibliologie, cultura informației și biblioteconomie, realizate de Dorina Bălan, Catrina Căluian, Maria Cristina Mitrescu și Anca-Ionica Georgescu.
Adresăm mulțumiri colaboratorilor, membrilor Colegiului științific, în frunte cu dnul prof. univ. dr. Constantin Ardeleanu, echipei redacționale, supervizată de directorul publicației, Corina Emanuela Tudorache, precum și dvs., cititorilor, întrucât prin lectură puteți să faceți revista tot mai vie!
Vă urăm să petreceți sărbătorile în pace, cu bucurie și să aveți un an bun și luminos!
Redacția BFU

P.S.: Când aveți răgaz pentru lectură și dialog, vă invităm să ne scrieți opiniile dvs. pe adresa redacției: b.f.urechia@gmail.com sau la telefon 0236/411037, int. 113.

Seară de Crăciun 22 decembrie

Să ne-adune bun cu bun, /Sfânta seară de Crăciun,/Că-i mai Sfântă decât toate, /La Mulți Ani cu sănătate!”/... ne-au urat spiridușii clasei a V-a și doamna profesor Antoanela Moșescu, Școala Gimnazială Nr. 22. Copiii ne-au mai prezentat și proiectele lor interesante, cu informații prețioase și afișe deosebite, pe care le-au lucrat cu mult entuziasm și dragoste pentru carte. Vă mulțumim că ne sunteți mereu aproape, că iubiți Biblioteca și pe noi. Sărbători de poveste! Activitatea s-a desfășurat joi, 22 decembrie 2022, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

Colinde românești 21 decembrie

Elevii Liceului Tehnologic „Simion Mehedinți”, coordonați de doamna director adjunct Enache Cătălina și de doamna profesor Tudor Iustina, ne-au adus în dar, de Crăciun, un moment de colinde plin de emoție și sinceritate. Sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați a fost scenă pentru cei 11 copii emoționați dar cu zâmbetele pe buze. Le mulțumim pentru dăruirea și implicarea cu care ne-au urat, cât și pentru frumoasele felicitări lucrate manual special pentru noi.

Colinde marca „Voces” 21 decembrie

Vestind bucuria Crăciunului, colindele Grupului vocal „Voces” coordonați de „Profa” Măciuceanu Monica, au adus la sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” încântare și speranța într-un viitor mai bun. Adolescenții, care s-au strâns în jurul bradului nostru frumos împodobit, au îmbinat colindele tradiționale cu cele moderne reușind să creeze un moment cu adevărat spectaculos și plin de căldură. Le mulțumim din toată inima pentru recitalul demn de aplauze și pentru că reușesc să transmită într-un mod atât de magic bucuria colindelor și a Crăciunului!

Colinde... 21 decembrie

Ne-am minunat împreună, în prag de Magică Sărbătoare, de vocile gingașe ale colindătorilor noștri, elevii clasei a II-a B, Școala Gimnazială Nr. 22, coordonați cu blândețe de către doamna prof. Simona Maravela. Copilașii au cântat și au recitat poezii în jurul bradului, apoi s-au bucurat de comorile din bibliotecă. Cărțile au fost nerăbdătoaresă fie răsfoite, invitând copiii să-și pună dorințe și să pășească cu îndrăzneală spre trepte ale cunoașterii. Felicitări, fulgi de nea!Sărbători de poveste! Activitatea s-a desfășurat miercuri, 21 decembrie 2022, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

...astăzi S-a născut Cel făr’ de-nceput... 21 decembrie

Prin colinde, tot miercuri, 20 decembrie, ora 12.00, la sediul central, au venit să aducă vestea cea bună a bucuriei revărsate în lume prin Nașterea Pruncului Iisus, grupul de colindători din clasa a III-A B, de la Seminarul Teologic „Sf. Apostol Andrei”, sub îndrumarea prof. înv. primar Porumb Daniela. Ne-au urat pace și bucurie, sănătate și fericire, întru mulți și binecuvântați ani, iar noi le-am dăruit dulciuri, portocale, zâmbete și multe aplauze. E vremea lor, a colindelor, veniți să vă bucurați alături de noi!

Dragă Iarnă, iată vin colindătorii! 21 decembrie

Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a fost animată de prezența spiridușilor de la Grădinița „Licurici”, coordonați cu dăruire de către doamnele prof. Nicoleta Lăcustă, Nicoleta Aconstantinesei și Mihaela Cristina Roșca, miercuri, 21 decembrie 2022. Clopoțeii Bucuriei ne-au colindat și ne-au încântat cu drăgălășenia lor, iar noi am redevenit pentru o clipă copii.Felicitări și mulțumiri, dragilor, pentru magia din suflețelele voastre! Sărbători de poveste!

Aho, aho...plugușorul se pornește... 21 decembrie

Bucurie, emoție și încântare ne-au transmis și prichindeii din grupa mare de la Grădinița cu program prelungit „Arlechino” Structura „Otilia Cazimir”, care au colindat cu entuziasm, miercuri, ora 11.30, la sediul central, lângă bradul frumos împodobit. Alături de cadrele didactice, prof. Chiurtu Carmen, Mitu Mihaela, Lazăr Alina, îmbrăcați în costume tradiționale, copiii au creat atmosfera care ne-a adus mai aproape de Sărbătoarea Crăciunului.

Vine, vine Moș Crăciun! 21 decembrie

Venirea sărbătorilor de iarnă este un motiv de bucurie pentru toată lumea, dar mai ales pentru cei mici, care îl așteaptă cu mare nerăbdare pe Moș Crăciun. Prichindeii clasei I B de la Școala Gimnazială Nr. 17 ne-au adus bucuria Crăciunului prin vocile lor inocente, poeziile minunate și colindele magice. Așadar, cu mic, cu mare, am participat la o frumoasă șezătoare! Spiridușii au fost coordonați cu multă căldură de către doamnele profesor Ionica Enuță, Daniela Jipa și bibliotecar Iuliana Balan. Activitatea s-a desfășurat miercuri, 21 decembrie 2022, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

Colindăm, colindăm, Sărbători Fericite vă urăm! 21 decembrie

Miercuri, 20 decembrie, ora 10.00, sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a fost vizitat și colindat de copiii din cadrul Școlii Nr. 26, sub îndrumarea cadrelor didactice, prof. Maizel Irina, Ciacâru Mihaela, Plesnecuțe Nicoleta, Țecu Petrica. Lângă brad, alături de colindătorii care ne-au încântat sufletele cu vocile lor, ne-am lăsat cuprinși de magia Crăciunului. Sunteți așteptați și dumneavoastră, pentru a vă bucura de expoziții de carte tematică și de multe colinde.

Modificare program Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” 19 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023

Stimați cititori, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați vă informează că, în perioada 19 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, programul de funcționare cu publicul al Bibliotecii (sediul central și filiale) se va desfășura în intervalul orar 9.00 – 17.00, cu excepția următoarelor zile: 23 decembrie 2022 – zi sanitarăînchis pentru public; 24 - 26 decembrie 2022 - închis; 1 – 2 ianuarie 2023închis.

Magia sărbătorilor de iarnă 20 decembrie

Crăciunul flutură bagheta magică pe deasupra lumii și păstrează tot ceea ce este mai blând și mai frumos.” Gașca de spiriduși ai clasei a III-a, de la Școala Gimnazială Nr. 22, coordonați cu dăruire de către doamna prof. Mariana Bumbaru, au adus bucuria, emoția și frumusețea colindelor marți, 20 decembrie 2022, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați. Adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să te bucuri de lucrurile simple, să dăruiești, să iubești, să prețuiești. Mulțumim, dragilor! Vocile voastre cristaline au fost ca un balsam pentru sufletele noastre! Să aveți sărbători de poveste!

Am venit să colindăm! 20 decembrie

Colindele sunt straiele timpului pe care le îmbrăcăm în luna decembrie. Marți, 20 decembrie 2022, Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați a primit colindătorii clasei a IV-a, Colegiul Național Al.I.Cuza, coordonați cu multă dăruire de către doamnele prof. Doinița Miron și Mariana Balan. Sunteți o bucurie!

Spiritul Crăciunului în Căsuța Cărților! 20 decembrie

Oferă din lumina ta celor din jur și vei străluci mai tare!
Gingășie, bucurie și emoție ne-au transmis minunații copilași ai clasei a IV-a A, Step by Step, Școala Gimnazială Nr. 17, aflați sub baghetă magică a inimoaselor doamne prof. Violeta Blasciuc, Mariana Țopa și a domnului prof. Florin Dobrescu. Alături de frumoșii colindători a fost și doamna bibliotecar Iuliana Balan, prietena noastră. Felicitări, dragilor! Activitatea s-a desfășurat marți, 20 decembrie 2022, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

Buni-COOL, la Bibliotecă 19 decembrie

Se spune că bunicii fac lumea mai dulce și mai blândă… Și așa au făcut și bunicii noștri, seniori ai Clubului „Buni-COOL, la Bibliotecă”, pentru 13 copii de la Școala Gimnazială nr. 1 din Băleni, județul Galați, însoțiți de dna. prof. Cățoiu Daniela. Preț de câteva ore bune, au cântat colinde împreună, au făcut o delicioasă salată de fructe, au jucat jocuri de masă, au vizitat sălile Bibliotecii și apoi au vizionat, la Cinema City, filmul „Cele trei dorințe ale Cenușăresei”.

Pentru copii, surprizele au curs lanț, de la cadouri dulci oferite de Elena Panaete și prietenii ei, la cărți în dar, masă caldă primită cu drag de la oamenii inimoși care conduc „Friptură la Chiflă” și apoi o zbenguială binevenită printre minunatele ornamente de Crăciun din Grădina Publică.
Ziua s-a încheiat în ritmuri de colinde, admirând orașul îmbrăcat de sărbătoare, cu promisiuni de revedere și cu multe, multe îmbrățisări.
Mulțumim tuturor celor implicați, vă dorim sănătate, visuri îndeplinite, fericire alături de cei dragi și vă asigurăm de toată prețuirea noastră!
Crăciun de poveste, tuturor!

Iarna, vin colindătorii! 16 decembrie

Copilașii isteți din clasa a IV-a A, coordonați cu multă dăruire de către doamna prof.Tatiana Cernat și doamna bibliotecar Mariana Patron, de la Școala Gimnazială „Sfinții Împărați”, au însuflețit Filiala nr. 1 „Costache Negri”, vineri, 16 decembrie 2022, cu entuziasmul cu care și-au manifestat dragostea pentru carte. Cu pasiune și metode interactive, doamna prof. Tatiana Cernat, i-a purtat pe elevi prin universul lui George Coșbuc, construind un tablou minunat de iarnă, plin de farmec, candoare și frumusețe. Și pentru că se apropie Crăciunul, acești minunați copii ne-au transmis Magia Sărbătorii prin glasurile lor ce au vestit Bucuria Nașterii Pruncului! Felicitări, dragilor!Vă mulțumim pentru emoția transmisă! Ne-ați bucurat sufletele!

Bibliotecile - hub-uri suport pentru refugiați și comunitate: Clubul de inițiativă comunitară IMPACT destinat adolescenților 16 decembrie

Astăzi, 16 decembrie, s-a desfășurat la sediul filialei prima întâlnire a adolescenților din cadrul Clubului IMPACT, parte a proiectului „Bibliotecile - hub-uri suport pentru refugiați și comunitate”, inițiat de Fundația Noi Orizonturi alături de Asociația Comunitățile Viitorului și cu sprijinul financiar din partea Comitetului Internațional de Salvare (International Rescue Committee), partener Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați.

IMPACT (Implicare-Motivație-Participare-Acțiune-Comunitate-Tineri) este un club de inițiativă comunitară destinat adolescenților, un instrument puternic de schimbare socială. La întâlniri, adolescenții voluntari vor învăța să identifice problemele din comunitate, să găsească soluții pentru rezolvarea lor, să scrie și să implementeze împreună proiecte strategice în folosul comunității.
Mulțumim adolescenților care au venit astăzi la filială: Alexandra, Alexandru, Amalia, Andra, Aurora, Cristi, Maria, Mădălin, Teo. Felicitări ,dragilor, pentru idei, gânduri și sinceritate!
Ești adolescent și vrei să te dezvolți, vrei să înveți, vrei să te implici și îți pasă de cei din jurul tău? Te așteptăm la Bibliotecă, alături de noi, în clubul IMPACT!

Simpozion și un recital de poezie 16 decembrie

Vineri, 16 decembrie 2022, la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați, Sala Mihai Eminescu, a avut loc un simpozion și un recital de poezie, sub semnul binecuvântat al poetului și înțeleptului oriental Rumi, cu titlul „MEVLANA RUMI - FERICIREA PROFUNDEI FRUMUSEȚI”. Evenimentul a fost organizat în parteneriat de către Uniunea Democrată Turcă din România (Filiala Galați), Centrul de Cercetare, Dezvoltare, Educație și Cultură Turcă - Dunărea de Jos Galați și Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați.

A fost marcată și Ziua Minorităților Naționale din România, care este sărbătorită la 18 decembrie, în fiecare an. Cea care a reunit membrii acestor comunități a fost doamna Gülten Abdula Nazare, președintele filialei UDTR Galați, din partea Comunității Evreilor din Galați fiind prezente doamnele Violeta Blumer, Elena Pricope, Jenica Steinic, Forumul German (prin Maria Ursula Turtă, care a recitat din Eminescu tradus în limba lui Goethe), Comunitatea Rușilor Lipoveni (prin Ion Marcov și Vasile Duță), Comunitatea Italiană (Doina Gheorghiu, Ionel Gheorghiu, Romana Drașovean) și o reprezentantă a găgăuzilor, Veronica Iliescu.
La final, elevii doamnei profesor Mihaela Bahrim, de la Școala Ștefan cel Mare, au colindat.
Scriitori, precum Sebastian Golomoz și Adi Halil-Secară, au recitat din Rumi.

Salonul literar „Axis libri” 16 decembrie

La Salonul literar „Axis libri” de vineri, 16 decembrie 2022, ora 12.00, care se va desfășura la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați, Sala Mihai Eminescu, vor avea loc un simpozion și un recital de poezie care se vor desfășura sub semnul binecuvântat al poetului și înțeleptului oriental Rumi, cu titlul „MEVLANA RUMI - FERICIREA PROFUNDEI FRUMUSEȚI”.

Evenimentul, organizat în parteneriat de către Uniunea Democrată Turcă din România (Filiala Galați), Centrul de Cercetare, Dezvoltare, Educație și Cultură Turcă - Dunărea de Jos Galați și Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, este un moment de suflet și spirit dedicat celui ce a fost și va rămâne unul din cei mai mari poeti mistici ai tuturor timpurilor, Celaleddin Mevlana RUMI (n. 30 septembrie 1207 - d. 17 decembrie 1273.), fiind invitați la omagiere toți ceilalți membri ai comunităților etnice din Galați, cu ocazia marcării Zilei Minorităților Naționale din România, care este sărbătorită la 18 decembrie, în fiecare an. De altfel, în partea a doua a manifestării, celelalte minorități vor lectura poezii apaținând literaturii fiecărei minorități din Galați.
Invitați, scriitori și profesori (Gülten Abdula Nazare, Cătălin Negoiță, Corneliu Panaite, Ghiță Nazare, Viorel Dinescu, Vasile Leonte, Sebastian Golomoz, Adi Halil-Secară), membri ai comunităților etnice din Galați. Întâlnirea va fi moderată de doamna director a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați, jurnalista Corina-Emanuela Dobre.

Salonul literar „Axis libri” 15 decembrie

La Salonul literar „Axis libri” de joi, 15 decembrie 2022, ora 17.00, care se va desfășura la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați, Sala Mihai Eminescu, vor avea loc lansări de cărți semnate de Virginia Dimofte-Chiriac (monografia „Sterian Vicol. Harfa de Țuțcani”) și Sterian Vicol, cartea de poezie „Corabia lui Sterian”, ambele apărute la Editura Timpul din Iași. Va avea loc și lansarea celui mai nou număr al revistei PORTO FRANCO, în prezența membrilor redacției.

Participă: Daniela Gumann, Pr. Lucian Petroaia, Teodor Parapiru, Gelu Ciorici-Șipote, Constantin Oancă, Săndel Stamate.
Invitat special: actorul Lică Dănilă.
În deschidere, se va audia un concert de colinde interpretate de elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” Galați.
Moderator: bibliotecarul și scriitorul Adi G. Secară-Halil.
Intrarea este liberă.

Scrisori către Moș Crăciun! - expoziție cu scrisori, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” 15 decembrie

Dragă Moș Crăciun,...
Elevii clasei a IV-a A, coordonați de către doamnele prof. Violeta Blasciuc și Mariana Țopa, Școala Gimnazială Nr. 17, ți-au pregătit scrisori frumoase, au fost cuminți și te așteaptă cu drag! Mulțumim pentru colaborare doamnei bibliotecar Iuliana Balan!

Feerie de iarnă! 15 decembrie

Magie și povești cu aromă de sărbătoare... Glasuri cristaline au răsunat joi, 15 decembrie 2022, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, vestind Nașterea minunată pentru care ne pregătim să o întâmpinăm. Dragilor, vă mulțumim pentru căldura oferită și pentru colindele frumoase care ne-au mângâiat sufletele.Felicitări, fulgi de nea ai clasei a III-a B, Școala Gimnazială Nr. 17! Mulțumim pentru colaborare doamnelor prof. Gabriela Radu, Cristea Simona și doamnei bibliotecar Iuliana Balan!

Colinde, Colinde! 14 decembrie

Un strop de culoare și magie a sărbătorilor de iarnă ne-au adus prichindeii clasei pregătitoare, coordonați cu multă dăruire de către doamna prof. înv. primar Georgeta Neicu și bibliotecar Iuliana Balan, Școala Gimnazială „Iulia Hașdeu”. Colinde, brad împodobit, zâmbete, parfum de sărbătoare... și multă, multă dragoste. Acestea au fost ingredientele frumoasei activități desfășurate miercuri, 14 decembrie 2022, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

Bibliotecile - hub-uri suport pentru refugiați și comunitate: club de robotică și coding 14 decembrie

Miercuri, 14.12.2022, la sediul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, s-a desfășurat, într-o atmosferă caldă și prietenoasă, prima activitate din cadrul Proiectului „Bibliotecile - hub-uri suport pentru refugiați și comunitate”, inițiat de Fundația Noi Orizonturi alături de Asociația Comunitățile Viitorului și cu sprijinul financiar din partea Comitetului Internațional de Salvare (International Rescue Committee), partener Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii.

Activitatea de miercuri, de coding, face parte din secțiunea de coding și robotică a proiectului, în care copiii participanți au descoperit și s-au familiarizat cu platforma code.org, pe care împreună vom crea distractiv și educativ limbaje de codare. Codingul este limbajul internațional al viitorului, iar copiii de astăzi sunt cei care ulterior vor crea, promova și utiliza aplicațiile digitale, pentru a ne simplifica viața de zi cu zi!
Felicitări copiilor participanți și mulțumim pentru sprijin dnei informatician Luminița Popa de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Galați!
Ne revedem săptămâna viitoare .

Am venit să colindăm! 14 decembrie

În preajma sărbătorilor de iarnă, dăruim mai multă iubire și căldură sufletească celor dragi! Am simțit atmosfera de sărbătoare, la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, datorită elevilor de la Școala Gimnazială „Gheorghe Munteanu”, care, în data de 14 decembrie 2022, coordonați de prof. Crevarucenco Elena și Crucianu Mirela, ne-au încântat cu un program de colinde românești. Vă mulțumim pentru acest frumos program și vă dorim sărbători minunate și îmbelșugate!

„Prin ochii lor” - Vernisaj 13 decembrie

Marți, 13 decembrie 2022, ora 17.30, la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, în sala „Mihai Eminescu”, va avea loc vernisajul intitulat „Prin ochii lor”, organizat de Atelierul Acces Visual Art, artist Gina Popa, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”. În cadrul evenimentului vor fi prezentate lucrări de pictură, olărit și modelaj realizate de cursanții atelierului AVA. Expoziția rămâne deschisă până la finalul lunii decembrie.

Am venit să colindăm… 13 decembrie

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” a deschis ușa, primind cu drag, cu multă bucurie și căldură în suflet, un grup de micuți colindători format din elevii clasei a III-a de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, îndrumat de doamna bibliotecar Enea Elena-Livia și doamna învățător Damian Oana. Copilașii, îmbrăcați în costume tradiționale, ne-au fermecat cu un frumos program artistic de colinde românești și au aflat mai multe despre biblioteca noastră și serviciile pe care le oferim.

Mulțumim din suflet micuților copilași, care ne-au adus bucuria Sărbătorii Crăciunului cu cele mai frumoase colinde românești! Micii colindători au primit multe aplauze din partea cititorilor și bibliotecarilor, fructe și dulciuri.

Lumină naturală/ Natural light – Expoziție de fotografie. Fotograf Daria Cerneschi 1-31 decembrie

Lumina, prin ochii artistei Daria Cerneschi, într-o expoziție inedită de fotografie pe care vizitatorii Bibliotecii noastre o pot admira până la sfârșitul anului, în holul mare, parter, de la sediul central.

În expoziția fotografică «Natural light», semnată de Daria Cerneschi, artista ne propune o abordare vizuală originală, prin transpunerea vizualului la nivel microscopic sau macroscopic în culoare sau/ și alb-negru a naturii și lumii înconjurătoare, direct apropiate. [...] Micro și macro-cosmosul Dariei, povestea din spatele lentilelor aparatului de fotografiat, ne transpune într-un stil fotografic ușor, de reportaj, datorită instantaneelor, uneori, însă de cele mai multe ori ne trimite într-o lume de poveste cu magie și mister, ca și cum autoarea ar ascunde undeva în spatele imaginii inocența unui basm.” (Tudor Șerban)

Magia lecturii 9 decembrie

Copiii sunt un izvor nesecat de puritate, de entuziasm și de creativitate. Vineri, 9 decembrie, elevii clasei a VI-a a Liceului Teoretic „Emil Racoviță” ne-au oferit petale de suflet, sub forma unor prezentări și afișe ce au adus în prim-plan rolul educativ al lecturii ca terapie pentru suflet. Copiii ne-au prezentat cartea „Fata care a băut luna”, de Kelly Barnhill, o poveste despre bunătate, speranță și magie.

Dragostea, determinarea, empatia, răbdarea, emoția și curajul au fost doar câteva dintre cuvintele-cheie ale operei, descoperite de micuții noștri cititori. Sub ochii noștri au prins viață și alte personaje, care ne-au provocat să descoperim esența lucrurilor și să ne lăsăm purtați de valori în tot ceea ce facem. Activitatea s-a desfășurat la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia, instituție subordonată Consiliului Județean Galați și a fost coordonată de către doamna profesoară Oana Ichim, prietenă dragă a Bibliotecii.

Colocviul Constructorilor de Nave 9 decembrie

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, Asociația ANCONAV Galați, Asociația Generală a Inginerilor Români, Filiala Galați (AGIR) și Facultatea de Arhitectură Navală, UDJ Galați vă invită vineri, 9 decembriee, ora 12:00, la cea de-a 95-a întâlnire a specialiștilor din industria navală română. Tema întâlnirii este: Portretul unui navalist, expert în tehnica sudării, ing. Panait Buricea.

În același timp, dnul ing. Valentin Popescu va face o scurtă prezentare a Evoluției tehnicilor de sudare în Șantierul Naval din Galați. Întâlnirea va avea loc la sediul central al Bibliotecii, în Sala de Lectură „Mihai Eminescu”, și este deschisă tuturor celor interesați. Sponsorul activității este Bureau Veritas Galați.
Vă invităm să participați la colocviile navaliștilor!

Salonul literar „Axis libri” 8 decembrie

La Salonul literar „Axis libri” de joi, 8 decembrie 2022, ora 17.00, care se va desfășura la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați, Sala Mihai Eminescu, vor avea loc lansări de cărți semnate de Liviu Cocei – „SimpliCitate. Meditații sentențioase” și Ioan Gh. Tofan - „Cabotaj prin arhipelagul cărților. Jurnal de lectură”. Cartea profesorului de filosofie Liviu Cocei este apărută la Editura Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galați, iar cartea scriitorului Ioan Gh. Tofan a apărut sub egida Editurii Centrului Cultural Dunărea de Jos Galați.

Invitați speciali și prezentatori, scriitori sau profesori universitari precum Ion Avram, Ivan Ivlampie, Ovidiu Nedu, Iulian Grigoriu.
Moderator: bibliotecarul și scriitorul A.G. Secară.

Lansare proiect național 8 decembrie

Joi, 08.12.2022, ora 14.30, la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, Sala Mihai Eminescu, a avut loc lansarea Proiectului „Bibliotecile - hub-uri de suport pentru refugiați și comunitate”, inițiat de Fundația Noi Orizonturi alături de Asociația Comunitățile Viitorului și cu sprijinul financiar din partea Comitetului Internațional de Salvare (International Rescue Committee), partener Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii.

Într-o atmosferă minunată, cei prezenți - invitați, elevi, cadre didactice, părinți - au primit informații despre proiect, despre scopul și obiectivele sale, despre implicarea Bibliotecii în comunitate prin dezvoltarea de servicii de calitate pentru cetățeni și persoanele refugiate.
Proiectul se va desfășura în perioada decembrie 2022 - iunie 2023 în 8 biblioteci din țară (Bârlad, jud. Vaslui; Botiz, județul Satu Mare; Brașov; București; Galați; Medgidia, județul Constanța; Piatra Neamț, județul Neamț și Tulcea).
Mulțumim tuturor pentru participare și vă așteptăm ca ÎMPREUNĂ să dăruim fapte bune!

Ziua Internațională Anticorupție: INTEGRITATEA, valoare și câștig pentru toate generațiile 6-8 decembrie

În contextul marcării Zilei Internaționale Anticorupție, ne-a făcut mare plăcere să fim gazdă și să ne implicăm în organizarea a trei întâlniri extrem de utile, dinamice și interactive, alături de Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați, Consiliul Județean și Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați a desfășurat o serie de activități de educație pentru promovarea integrității, menite să crească gradul de informare a cât mai multe categorii de persoane cu privire la atitudinea ce trebuie adoptată în relația cu personalul Ministerului Afacerilor Interne, reacția la corupție, modurile de sesizare, creșterea simțului civic și fundamentarea unui comportament integru.
Pe data de 6 decembrie, reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Galați s-au întâlnit cu angajați ai Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” (atât de la sediul central, cât și filiale), pe data de 7 decembrie ofițerii anticorupție au dialogat cu seniori din cadrul Clubului „Buni-COOL, la Bibliotecă”, iar pe data de 8 decembrie, când a fost marcată și Ziua Constituției României, reprezentanții DGA au avut o super-întâlnire cu zeci de tineri, elevi ai Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, ai Colegiului Național „Al. I. Cuza” și studenți ai Facultății de Drept și Științe Administrative.

Celor aproximativ 150 de participanți la întâlniri, le-au fost oferite flyere cu informații referitoare la competența Direcției Generale Anticorupție și modul prin care cetățenii pot sesiza faptele de corupție săvârșite de personalul Ministerului Afacerilor Interne, prin apelarea Call Center anticorupție 0800.806.806.

Aventura lecturii în romanul „Cititorul din peșteră” 6 decembrie

Elevii claselor a VI-a A și a VI-a D ai Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”, coordonați de către doamnele profesoare Carmen Simion, Ștefania Sandu și Păunița Vâlcu, au dezbătut valențele formative ale lecturii, marți, 6 decembrie 2022, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V. A. Urechia, instituție subordonată Consiliului Județean Galați. Activitatea „Aventura lecturii” în romanul „Cititorul din peșteră” a fost ocazia perfectă de a dezbate supremația cărții.

Prin aplicația Kahoot, elevii au răspuns provocării lecturii! Folosind aplicația Word Art, copiii au asociat imaginile cu termenii-cheie sugestivi pentru mesajul operei. Ulterior, utilizând post-it-uri, ei au creat Corabia de semnificații. Pentru că Rui Zink este un profesor și un scriitor contemporan portughez, elevii au conceput o serie de întrebări adresate acestuia. Folosirea Cufărului cu scrisori a scos la iveală gândurile micuților cititori adresate temerarului Anibalector. De asemenea, semne de carte sugestive au prins viață în mâinile copiilor care au notat citate sau gânduri despre importanța lecturii în viața fiecăruia dintre noi.

Magia poveștilor de iarnă 6 decembrie

În zi de mare sărbătoare, marți, 6 decembrie 2022, am primit invitați dragi, elevii clasei a II-a B, coordonați de doamnele prof. Cezarina-Luminița Hardulea, Nicoleta Velescu și Păunița Vâlcu, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, alături de oaspeți de departe, 4 profesori din Portugalia, în cadrul Programului ERASMUS+ Proiectul „EUROPA DEMOCRÁTICA E COMUNICATIVA”.

Activitatea „Magia poveștilor de iarnă: Legenda lui Moș Nicolae” i-a prins în jocul ei pe copilașii care au citit legenda Moșului, au rezolvat un rebus despre frumosul anotimp și s-au întrecut în realizarea unui puzzle. Prichindeii noștri au aflat care sunt tradițiile de Moș Nicolae în alte țări, au scris în caligrame urări în alte limbi și ne-au încântat cu cântecele specifice sărbătorilor de iarnă. Activitatea s-a desfășurat la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați.

Iubim ROMÂNIA 5 decembrie

Luni, 5 decembrie 2022, Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare și a găzduit o activitate minunată. Românașii clasei a II-a, Școala Gimnazială Smârdan, coordonați cu blândețe de către doamna prof. Ionela Cotfas, au pășit veseli și curioși în lumea magică a cărților, încântându-ne cu un program artistic dedicat Zilei Naționale a României.

Activitatea a fost un prilej pentru copilași de a-și arăta patriotismul, dar, mai ales, talentul, cântând și dansând hora strămoșească, arătând că iubirea de țară este o adevărată comoară. Apoi, au ascultat povestea lui Moș Nicolae, iar la final mânuțele lor dibace au realizat ghetuțe deosebite.

Fotografia ta, istoria Galațiului: Sărbători de iarnă de altădată 1-31 decembrie

În perioada 1-31 decembrie, la sediul instituției, în foaierul Sălilor de lectură de la etajul 1, Serviciul Referințe și Compartimentul Colecții Speciale organizează expoziția Fotografia ta, istoria Galațiului: Sărbători de iarnă de altădată, care cuprinde fotografii din Colecțiile Speciale ale Bibliotecii, din colecții particulare și din donațiile obținute în cadrul proiectului de recuperare a memoriei fotografice a orașului Galați, Fotografia ta, istoria noastră!

Amintirile voastre, istoria Galațiului!, ce promovează rolul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” în procesul de recuperare și de conservare a memoriei locale și importanța donatorilor în recuperarea memoriei fotografice comunitare. Aspecte din expoziție vor fi redate pe paginile de facebook ale Serviciului Referințe: bvauReferinte și ale Compartimentului Colecții Speciale.

Bibliotecile - hub-uri de suport pentru refugiați și comunitate Decembrie 2022 - iunie 2023

În perioada decembrie 2022 - iunie 2023 Fundația Noi Orizonturi alături de Asociația Comunitățile Viitorului cu sprijinul financiar din partea Comitetului Internațional de Salvare (International Rescue Committee), lansează la Galați, prin Biblioteca Județeană V. A. Urechia” Proiectul Bibliotecile - hub-uri de suport pentru refugiați și comunitate, prin care își propun să ajute bibliotecile să pregătească și să organizeze activități educaționale și de voluntariat cu comunitatea locală și cu refugiați din Ucraina.

Proiectul derulat în 8 biblioteci din țară (Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu” Bârlad, jud. Vaslui; Biblioteca Comunală Botiz, județul Satu Mare; Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov; Biblioteca Metropolitană București; Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați; Biblioteca Municipală Medgidia, județul Constanța; Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț și Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea) are ca obiective: facilitarea accesului la educație prin organizarea și desfășurarea de activități educaționale pentru copiii refugiați; crearea de servicii în comunitate pentru îmbunătățirea situației persoanelor refugiate prin organizarea de sesiuni, workshop-uri și ateliere; diversificarea serviciilor pentru copii, adolescenți și întreaga comunitate prin constituirea de cluburi tematice.

Decembrie la Bibliotecă      

Vă așteptăm cu drag la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați atât la Sediul central (Str. Mihai Bravu nr. 16) cât și la filiale: Filiala Nr. 1 „Costache Negri“ (Str. Regiment 11 Siret, Galați; Clubul Sidex «Arcelor Mittal») și Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea“ (Str. 1 Decembrie 1918, nr. 25).

În luna decembrie, Zi sanitară va fi în data de 23 decembrie 2022.
Vă invităm la o rememorare a evenimentelor din luna anterioară prin afișele create de noi.